Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. O parte din moaștele sale sunt la Mănăstirea Radu Vodă din București.
Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, 9 noiembrie. Pelerinaj la Mănăstirea Radu Vodă din București
Sfântul Ierarh Nectarie este cinstit astăzi cu slavă de toți credincioșii, fiind considerat tămăduitor de cancer și făcător de minuni. Între 6-9 noiembrie, la mănăstirea Radu Vodă din București, unde sunt parte din moaștele acestuia, credincioșii merg în pelerinaj. Din cauza pandemiei de coronavirus, totul se face respectând regulile sanitare și de distanțare.
Ce trebuie să faceți când ajungeți la raclă
Credincioșii care merg în pelerinaj la Sfântul Nectarie trebuie să știe că accesul la raclă se face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între acestea.
Fiți atenți și la marcajele de staționare care există pe traseul unic de acces. Dacă nu aveți măști sau materiale de dezinfectare, veți primi de la voluntarii prezenți. Ținând cont de contextul actual, raclele cu Moaştele Sfinţilor sunt acoperite cu un capac transparent care va fi dezinfectat permanent.
În România există și Mânăstirea Sf. Nectarie, în județul Timiș, foarte vizitată de credincioșii din partea de sud-vest a țării.
Minunea făcută la scurt timp după ce a trecut la cele veșnice
Sfântul Nectarie a făcut minuni încă din perioada cât a trăit pe pământ și, ca urmare a numeroaselor mărturii despre puterea de tămăduire a acestuia, a fost canonizat în 1961. Va rămâne întru eternitate minunea făcută imediat după moartea sa. Maicile de la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina, locul unde a trecut la Domnul, au venit pentru a lua trupul Sfantului Nectarie.
Atunci au scos vesta de pe trupul sfântului și au pus-o întâmplător pe patul vecin unde era un pacient paralitic. În scurt timp, acesta a început să meargă. Sunt, de altfel, mii de cazuri de vindecări ce se află în cărțile despre viața Sfântului.
Sursă foto: lumina
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook