Silviu Prigoană și Mihaela par să fie suflete pereche. Cei doi se înțeleg perfect, blonda fiind femeia care i-a adus liniștea în suflet.
Silviu Prigoană își adoră soția și nu contenește să o răsfețe și să spună lumii întregi ce persoană minunată are lângă el. Chiar dacă au ceva timp de când sunt împreună, gesturile tandre dintre cei doi par să se înmulțească, spre fericirea lui Silviu Prigoană, care se simte, cu adevărat, un bărbat iubit și respectat.
Iar acest lucru nu se întâmplă doar în intimitate, ci și în public. Cei doi muncesc forte mult, dar ori de câte ori găsesc puțin timp liber încearcă să-l petreacă așa cum se cuvine. În rest, au grijă de copiii lor, pentru că disciplina și seriozitatea sunt două lucruri de la care afaceristul nu a făcut niciodată rabat. Pentru că are mare grijă să le croiască copiilor cel mai bun drum în viață.
„Noi trăim normal, ei trebuie să se motiveze, ei sunt premiați în momentul în care fac lucruri”
„Tot timpul îmi aranjează gulerul și cravata. Pentru că munca îl înnobilează pe om și noi tindem să devenim nobili, stăm ca proștii la muncă. Mai și ieșim, dar, în general, familii grele, copii mulți, cursuri, meditații. Copiii sunt mari și frumoși, dar n-au nicio vină că unu-i în clasa a IX-a și unui în clasa a VII-a.
Bine că au crescut frumos și în liniște, la fel și ai Mihaelei, trăiesc frumos, în liniște și pace. Este frumos, mai ales de sărbători, Paște, Crăciun, Revelion, e minunat. Noi trăim normal, ei trebuie să se motiveze, ei sunt premiați în momentul în care fac lucruri. Nu fac lucruri, nu se ia premiu, ca la școală, nimic deosebit. Cel mai important lucru este disciplina, restul sunt vrăjeli.”, a declarat Silviu Prigoană în cadrul unui interviu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook