Marea noastră campioană a arătat tuturor că este o persoană deșteaptă, plăcută, haioasă. Dar, Simona Halep are și talent la afaceri și își asigură viitorul. A băgat mulți bani în imobile în ultimiii ani.

Simona Halep se mută? Și-a luat vilă în Primăverii

Simona Halep (29 de ani) a câştigat din tenis peste 35 de milioane de dolari, la care s-au adăugat sume importante din publicitate și sponsorizări. O parte din bani i-a investit în imobiliare şi afaceri, toate gestionate de familia ei: două hoteluri în Braşov şi Poiana Braşov şi un bloc de şase etaje, cu apartamente de lux, în nordul staţiunii Mamaia.

A doua jucătoare a lumii aproape a terminat de restaurat o vilă dintr-unul dintre cele mai selecte cartiere din Bucureşti şi că se va muta acolo în curând. De bunul mers al lucrărilor s-a ocupat îndeaproape iubitul ei, Toni Iuruc, scrie click.ro. Ori este o nouă afacere ori Simona Halep vrea să se mute în acest cartier unde au locuit fruntașii comuniști, în vilele confiscate de la”burghezimea exploatatoare”.

De opt ani, Simona Halep locuiește la Complexul Stejarii, proprietatea lui Ion Țiriac, unde are și condiții de antrenament. Iubitul ei, omul de afaceri Toni Iuruc (41 de ani) este văzut des pe șantierul din Primăverii unde supraveghează lucrările.

Simona Halep a investit în imobiliare

Simona Halep ştie că banii trebuie rulaţi şi a investit o parte din câştigurile obţinute în carieră în diverse clădiri.

Simona are două hoteluri în Braşov şi în Poiana Braşov, care au costat-o în jur de două milioane de euro. De asemenea, a ridicat în zona Mamaia un bloc de 6 etaje cu apartamente de lux, iar în Constanţa, lângă casa părintească, un bloc de două etaje.

În plus, anul acesta firma fratelui său, Nicolae, a primit autorizaţiile pentru construcţia unui hotel de patru etaje şi cinci stele în centrul Constanţei. Acestora li se adaugă locuinţele construite pentru folosinţa ei sau a familiei: o vilă de 600.000 de euro în care stă tenismena când revine în oraşul natal şi un ansamblu de trei vile în Constanţa pentru alţi membri ai familiei. Foto: BLITZ


Raluca lui Pepe nu era „sfânta soție” în care a pozat ani la rând. Ies la iveală informații despre bărbatul misterios

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp