Simona Halep a avut cu adevărat o zi grea, joi, iar la conferința de presă ce a urmat meciului pierdut, sportiva a povestit că a trecut prin clipe cumplite. Conferința Simonei a fost amânată cu o oră față de ora la care era programată anterior – lucru care se întâmplă, de regulă, doar în situații speciale. Situația specială în cazul ei a fost ceva ce sportiva nu a mai experimentat până acum: ea a suferit un atac de panică.
„A fost un meci și un moment dificil pentru mine. Am jucat bine la început, am avut un break și în setul al doilea, dar apoi ceva s-a întâmplat și am pierdut controlul. Ea a jucat bine, a jucat un meci bun pe final. Nu m-am așteptat la asta, dar am avut un atac de panică. Nu am știut cum să reacționez, pentru că nu le am prea des. De fapt, acesta a fost primul. Nu știu de ce mi s-a întâmplat, pentru că eram la conducere, jucam bine; dar s-a întâmplat și m-am pierdut.
Nu m-am putut concentra. Și după meci mi-a fost destul de rău, dar acum sunt bine. M-am recuperat. Și o să învăț din episodul ăsta. Nu e nimic periculos, în opinia mea, dar mi s-a întâmplat. Mă simt bine că acum pot zâmbi”, a declarat Simona Halep la conferința de presă susținută după meciul de la Roland-Garros 2022. Simona Halep susține că simte că „n-a fost prea mult despre tenis, ci despre starea mea fizică”.
Explicațiile Simonei Halep
„Da, poate că am pus prea multă presiune pe mine, pentru că mi-am dorit foarte mult. Mai ales că m-am simțit bine, m-am antrenat bine. Cred că m-am gândit la prea multe lucruri și m-am panicat puțin. Dar conduceam, deci nu cred că este un motiv. S-a întâmplat și trebuie să accept asta. Și să învăț fiu puțin mai relaxată de acum. Este ceva normal, mulți oameni trec prin asta. A fost ceva nou pentru mine, dar sunt optimistă acum”, a mai spus Simona Halep.
„Medicii au verificat totul, nu am nicio problemă. Deci a fost o chestie mentală. Panică. Accept treaba ăsta, e parte din proces. Și cred că voi reacționa mai bine data viitoare, dacă se mai întâmplă. Dar spre să nu se întâmple”, a completat sportiva.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook