La Clubhouse au aderat și celebrități autohtone. Acolo, acestea își strâng fanii pentru discuții relaxate pe diverse teme. Printre vedetele care pot fi găsite pe aplicație se numără și Andrei Niculae, radio host la Virgin Radio, care, joi seară și-a chemat prietenii într-o cameră de chat specială.
Andrei Niculae i-a invitat pe Smiley și pe Feli pe scena de pe Clubhouse
Andrei Niculae este gazda emisiunii drive-time de la Virgin Radio, de luni până vineri. Pentru că la cei 26 de ani ai lui este plin de ambiție, se face auzit și atunci când nu se află la radio, prin diferite modalități creative.
El și-a început cariera la Evenimentul zilei, este membru al Asociației Jurnaliștilor Civici încă din liceu, și de atunci a continuat să muncească din greu pentru pasiunile sale. Andrei și-a creat o comunitate și în mediul online, comunicând zilnic pe Instagram despre întâmplările din viața lui.
Fie că o face prin intermediul radio, televizor sau internet, ori că se află pe o scenă, își dă sufletul la microfon. Pandemia a schimbat multe lucruri în ultimul an. Regulile impuse de către autorități pentru protecția împotriva COVID-19 au făcut în așa fel încât evenimentele să fie interzise complet.
Dar, asta nu l-a oprit pe Andrei să urce pe o scenă, în mod legal. Fiind o fire creativă, el a găsit o modalitate prin care să fie aproape de oameni și să dea o petrecere în stil mare. Andrei Niculae s-a urcat joi seară pe o scenă de pe Clubhouse, alături de Smiley și Feli. Acolo au discutat pasiunea lor comună, muzica.
Ce colecționează Smiley?
Discutând despre muzică, Smiley a mărturisit că atunci când ascultă muzică îi place să asculte pe vinil. Artistul spune că experiența ascultării pe vinil nu se compară cu nimic alt ceva, deoarece nu există nici un alt instrument care să redea sunetul așa de clar ca un vinil.
Cântărețul are și o colecție impresionantă de discuri, printre care „momente vesele cu Dem Rădulescu” și chiar primul album The Beatles.
„Eu am o colecție de vinil. Am unele foarte vechi de pe vremea când eram eu copil. Dar, am și unele noi. Mi le cumpăr pentru că este o altă experiență ascultarea pe vinil. Are o altă dinamică și are alt sound. Pentru mine cel puțin este mai aproape de copilăria mea, ca și sound.
Plus că trebuie să te ridici să schimbi placa, este totul mai boem așa. Ești mai conectat cumva cu muzica și mai atent la ce se întâmplă. Am inclusiv momente vesele cu Dem Rădulescu pe vinil, am și prima ediție de la primul album Beatles. L-am cumpărat de undeva din Londra, dintr-o piață”, a spus Smiley pe clubhouse.
Cea mai mare pasiune a lui Smiley: Josephine
Smiley a mai povestit pe scena de pe Clubhouse că și-ar dori să ajungă la un concert de-al lui Beyonce, fiind artista pe care o apreciază cel mai mult. Dar, a mărturisit că și-ar dori să ajungă și la concertul lui, în calitate de spectator: „Eu îmi doresc neapărat să ajung la un concert de-al meu.
Chiar și în calitate de spectator. Mi-aș dori să fiu în public să simt cum este. Mi-aș dori să văd un concert Beyonce. Cred că este cel mai tare performer”.
Atunci când a fost întrebat care este cea mai mare pasiune a lui, Smiley a mărturisit că îi plac filmele și să călătorească. Dar, cea mai mare și nouă pasiune pe care o are este chiar propria fiică, Josephine.
„Eu sunt pasionat de filme. Îmi place să călătoresc. Și cea mai nouă pasiune a mea, este fii-mea”, a spus Smiley, emoțonând publicul.
Cornel Patrichi, ”regele dansului” în comunism. Juca tenis cu Nicu Ceaușescu
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook