Smiley, mai apropiat de Dumnezeu ca niciodată. „Eu mă rog în fiecare zi. Minunile astea pe care le vedem nu sunt întâmplătoare”

Smiley, mai apropiat de Dumnezeu ca niciodată. „Eu mă rog în fiecare zi. Minunile astea pe care le vedem nu sunt întâmplătoare”
Gina Pistol și Smiley au apărut pentru prima dată împreună de când sunt părinți, la ProFM, în emisiunea lui Gabriel Fereșteanu.

Sunt cei mai fericiți părinți, dar până să ajungă în această postură Gina și Smiley au reușit să treacă și prin momente grele.

Smiley, mai apropiat de Dumnezeu ca niciodată. „Eu mă rog în fiecare zi. Minunile astea pe care le vedem nu sunt întâmplătoare”

Mândri de fetița lor, Smiley și Gina Pistol au povestit despre micuța Josephine, care este o vedetă în lumea bebelușilor, care i-a călcat pe urme tatălui, cântă și dansează toată ziua. Are stilul de dans în funcție de muzică, are preferințe muzicale, îi place muzica funk și tot ce cânt eu, îmi recunoaște vocea foarte repede. Își schimbă starea în funcție de piesa pe care o ascultă,  a mărturisit tăticul Smiley.

Ritualul de dimineață al lui Smiley și Josephine

Chiar dacă e extrem de atașată de mămica, Josephine și-a topit tatăl ori de câte ori pune capul pe el și-l îmbrățișează. Lucru care l-a făcut pe Smiley să spună că sunt momentele lui de glorie. În plus, cei doi au ritualul lor de dimineață: „Stăm împreună, citim cărți, ascultăm muzică, povestim, ne jucăm, ne plimbăm”.

Cum s-au cunoscut cei doi

De asemenea, Gina a rememorat momentul în care l-a văzut pe Smiley cu alți ochi. „Era un eveniment, cred, al unei reviste. Eu ascultam muzica lui și îmi plăcea, dar nu l-am privit niciodată ca pe un bărbat, să zic, mamă, ce partidă bună. În plus, el era într-o relație, iar pentru mine bărbații care sunt într-o relație, nu există.

Atunci eram amândoi singuri, m-am uitat la el și am spus: Mamă, ce mișto e tipul ăsta”, a mărturisit prezentatoarea în interviul realizat e de Gabriel Fereșteanu la Pro FM. Ea susține că iubitul ei este cel mai răbdător bărbat și nu poate uita cum, înainte de a naște, deja avea 80 de ani, Smiley îi spunea tot timpul cât este de frumoasă.

Care a fost cel mai greu lucru din viața de părinți

Chiar dacă e minunat să-ți privești copilul, există și momente foarte grele, pe care Smiley și Gina l-au trecut cu brio. „Pentru Gina a fost foarte greu, pentru că a trebuit să pună pe hold proiectele pe care le avea. De exemplu, un moment neplăcut a fost când a avut de ales dacă pleacă în Asia expres, sezonul 9 sau nu. A fost o decizie foarte grea și eu i-am spus că o sprijin, indiferent ce va hotărî. Alegerea pe care ea a făcut-o a fost pentru familie, dragoste și sănătatea mintală”, a mai spus Smiley.

„E simplu să stai pe canapea să găsești explicații raționale care să ne scuze pe noi, să facă sens în capul nostru”

Deși mulți nu l-ar crede în stare de așa ceva, ba chiar a primit și comentarii răutăcioase în acest sens, Smiley spune că puterea credinței e extrem de importantă. “Eu mă rog în fiecare zi. Gina s-a rugat în fiecare zi a sarcinii. Și trebuie să și înțelegi, să simți cum trebuie să faci rugăciunea. Și am să spun asta în fiecare zi.

Minunile astea pe care le vedem nu sunt întâmplătoare. La fel e și cu succesul. E simplu să stai pe canapea să găsești explicații rationale care să ne scuze pe noi, să facă sens în capul nostru. Credința, rugăciunea, puterea cuvântului, a gândului… Dacă trăiești viața așa poate nu vei reuși să devii miliardar, dar te vei duce până la capăt. Succesul peste noaptea nu există, are poate 20 de ani de muncă”, a amintit artistul.

Sursă foto: instagram, profm, Gabriel Fereșteanu