Serena Williams se retrage, în ziua meciului Simonei Halep
Turneul de Grand Slam de la Roland Garros este în plină desfășurare, iar în ziua meciului Simonei Halep, Serena Williams a decis să se retragă din tenis. Cu toate că a fost o hotărâre dificilă pentru deținătoarea a 23 de titluri de Grand Slam, Serena a considerat că este decizia potrivită.
În turul 2 al Openului Franței Simona Halep se duelează cu Irina Begu, unde legenda tenisului feminin avea și ea meci, contra bulgăroaicei Tvetana Pironkova, dar a decis să se retragă.
„Nu sunt complet refăcută, dar niciun sportiv nu e sută la sută în fiecare zi. Ador să evoluez pe zgura de la Paris, am încercat să joc, dar tendonul lui Ahile nu mă lasă. Nu am avut destul timp pentru a se vindeca. Nici măcar nu pot să merg corect, așa că nu aș fi putut juca prea mult”, a motivat Serena Williams decizia radicală de a se retrage de la Roland Garros.
Anul acesta, Simona Halep și Serena Williams se puteau întâlni în semifinale la Roland Garros. În 2020, Simona Halep a câștigat trei turnee consecutive, la Dubai, Praga și Roma. Urmează o nouă prezență la Roland Garros.
Simona Halep a „spulberat-o” pe Serena Williams
Fanii tenisului își aduc aminte cu siguranță de triumful Simonei Halep în finala de la Wimbledon, când a „spulberat-o” practic pe Serena Williams. Pe 13 iulie 2019, Simona Halep câștiga al doilea turneu de Grand Slam din carieră, după ce trecea într-o manieră entuziasmantă de Serena Williams, cu un dublu 6-2. A fost o zi istorică pentru Simona Halep și pentru tenisul românesc.
Până la finala de la Wimbledon, Simona Halep avea o singură victorie contra celei mai titrate jucătoare din lume, aflate încă în activitate. Și se întâlniseră de zece ori până la finala de pe iarba londoneză.
Atunci, în 2019, Simona Halep a fost de departe cea mai bună jucătoare de la Wimbledon. Cu doar un set pierdut în cele şapte meciuri disputate la Londra (în fața comptrioatei Mihaela Buzărnescu), a fost la un minut distanţă de cea mai rapidă victorie într-o finală a turneului din ultimii 36 de ani. A fost a doua cea mai scurtă luptă pentru trofeu din istoria turneului feminin de la Wimbledon, din ultimii 36 de ani.
Un celebru actor a pierdut bătălia, dar ar mai putea avea o șansă. Informații din culise
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook