Imediat au apărut tot mai mult zvonuri privind divorțul celor doi. Până în acest moment, familia Deliei n-a spus nimic, dar Oana s-a decis să lămurească situația.
Divorțul dintre Oana Matache și soțul ei nu mai e doar un zvon, ci o certitudine. Frumoasa soră a Deliei iubește și e iubită de ceva vreme și a considerată că a venit momentul să facă lumină în viața ei. Oana și Radu, bărbatul care acum o face fericită, s-au mutat împreună, cei doi fiind, după spusele femeii, de mai multă vreme împreună.
„A apărut acest video cu mine și cu Radu, care mi-a dat anxietate și nu voiam să se facă multă gălăgie pe subiectul ăsta, dar na, ce să faci acum? (…) De cât timp suntem împreună? De suficient timp încât să vorbim despre asta acum și să ne mutăm împreună”, a spus Oana Matache.
La rândul său, Radu a mărturisit că cei doi se iubesc și nu-l interesează absolut deloc ce spune gura lumii. „Atâta timp cât ne iubim, nu contează ce spun alții. Dacă eu, cu fața asta, am făcut-o pe femeia asta să vrea să fie cu mine…”, a afirmat acesta.
Repet, toxicitatea poate să vină din multe părți
Oana Matache susține că s-a gândit mult înainte de a se gândi la divorț dar, din nefericire, nu a mai fost posibilă o împăcare. În primul rând, pentru că relația era toxică. „Da, suntem oameni normali. Totul s-a întâmplat firesc, nu au fost scandaluri. Și am mai auzit chestia asta: «Băi, dar cum să divorțezi așa, dar ce, te bate?»
Nu, nu trebuie să mănânci bătaie ca să alegi să nu mai stai într-o relație. Repet, toxicitatea poate să vină din multe părți. Nici nu trebuie să ajungi să nu te mai înțelegi, că deja cred că e prea târziu și e un stres acolo. Nu e bine pentru copii să stea în stres și să vadă o dinamică proastă între părinți. Poate, pur și simplu, îți dai seama că viața ta nu arată așa cum vrei și lângă persoana respectivă nu are cum să ajungă acolo.
„Cred că nici nu trebuie să vă explic ce se întâmplă în cazul unui divorț cu toată familia”
Și da, mi-a trebuit mult curaj să fac chestia asta, că nu e ca și când m-am plictisit și m-am trezit într-o dimineață: «Vreau să mă mut cu doi copii singură». Și e o chestie care s-ar fi întâmplat oricum, faptul că eu l-am cunoscut pe Radu doar a urgentat un pic lucrurile.
Este foarte obositor și este foarte multă anxietate și foarte multă frică. Și nu dinamica dintre soț și soție e grea, cel puțin în cazul meu, cât părerile din toate părțile și intervențiile și câtă dramă se face. Cred că nici nu trebuie să vă explic ce se întâmplă în cazul unui divorț cu toată familia.
E greu să te simți singur cu cineva și e greu să nu poți să te ocupi de viața ta așa cum ai vrea. Radu se înțelege foarte bine cu copiii, pentru că e un om foarte mișto. Cum ți se pare? Să te trezești așa brusc lângă doi copii?”, s-a destăinuit sora Deliei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook