Simona Ionescu / Redactor Șef

Soția lui Volodymyr Zelenskyy le acuză pe soțiile soldaților ruși: „Își încurajează soții să violeze”

Soția lui Volodymyr Zelenskyy le acuză pe soțiile soldaților ruși: „Își încurajează soții să violeze”
Prima doamnă a Ucrainei a acuzat forțele rusești că folosesc violul ca armă de război în țara sa, solicitând un „răspuns global” la aceste fapte.

Soția lui Volodymyr Zelenskyy, susține că soțiile soldaților ruși îi „încurajează” pe aceștia să violeze femeile ucrainene. Olena Zelenska, 44 de ani, a vorbit la Londra, în cadrul unei conferințe internaționale abordând violența sexuală în timpul conflictelor. Ea a spus că violurile sunt comise „sistematic și deschis” de către invadatori, în timp ce războiul din națiunea sa se prelungește de la începutul ofensivei rusești în februarie.

„Violența sexuală este cel mai crud, cel mai animalic mod de a dovedi stăpânirea asupra cuiva. Iar pentru victimele acestui tip de violență, este dificil să depună mărturie în timp de război, deoarece nimeni nu se simte în siguranță”, a declarat prima doamnă. Ea a afirmat că soldații ruși sunt încurajați să violeze chiar de către soțiile lor.

„Acesta este un alt instrument pe care ei (forțele ruse) îl folosesc ca armament. Aceasta este o altă armă din arsenalul lor în acest război și conflict. De aceea folosesc acest lucru în mod sistematic și deschis”, a mai spus prima doamnă a Ucrainei în conferința de la Londra, arată presa internațională.

Soția lui Volodymyr Zelenskyy le acuză pe soțiile soldaților ruși

Olena Zelenska a insistat că este „extrem de important să recunoaștem acest lucru ca fiind o crimă de război și să îi tragem la răspundere pe toți autorii. Vedem că militarii ruși sunt foarte deschiși în această privință: vorbesc despre asta la telefon cu rudele lor, din conversațiile telefonice pe care am reușit să le captăm. De fapt, soțiile militarilor ruși încurajează acest lucru, ele spun: Haideți, violați-le pe acele femei ucrainene, doar nu împărtășiți asta cu noi, nu-ne spuneți”.

Săptămâna trecută, un avocat internațional specializat în drept penal care ajută la Kiev în anchetele privind crimele de război a susținut că există dovezi că comandanții ruși erau la curent cu violențele sexuale comise de militarii din Ucraina „și, în unele cazuri, (le) încurajau sau chiar le ordonau”.

Violurile, comnfirmate și de ONU

Wayne Jordash a declarat că, în zonele din jurul capitalei, unele dintre violențele sexuale au implicat un nivel de organizare din partea forțelor armate ruse care „vorbește despre o planificare la un nivel mai sistematic”. Și un raport susținut de ONU publicat luna trecută a declarat că victimele presupuselor atacuri aveau vârste cuprinse între patru și peste 80 de ani, iar în unele cazuri membrii familiei au fost martori la violuri.

În martie, un soldat rus a abuzat sexual în mod repetat o fată și a amenințat că va ucide membri ai familiei în regiunea Cernăuți din nordul Ucrainei, potrivit unui proces care s-a desfășurat pe rolul tribunalului districtual din Cernăuți. Instanța l-a găsit luna aceasta pe Ruslan Kuliyev, în vârstă de 31 de ani, și pe un alt soldat rus aflat sub comanda sa, vinovați de crime de război în absență pentru agresiune asupra localnicilor, se arată în sentință.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre