Puteți deveni mai sănătoși doar uitându-vă la televizor și urmărind emisiunea MediCOOL, care revine la Antena 1 cu un nou sezon, în fiecare sâmbătă, de la 12:00. Cei mai cool medici din România, plus Carmen Brumă, celebra soție a lui Mircea Badea, pentru programele sale de slăbit și menținere în formă, se reunesc pentru a oferi ponturi interesante de sănătate, telespectatorilor.
Un nou sezon MediCOOL va putea fi urmărit la Antena 1, în fiecare sâmbătă, de la 12:00. Alături de gazda emisiunii, dr Mihai Pautov (medic specialist în chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni) şi dr. Elena Popa (medic specialist Dermato-Venerologie şi Estetică Medicală), începând din acest sezon, telespectatorii le vor putea urmări pe Carmen Brumă (autor programe de slăbit) şi Ana Barbu (consultant certificat în somnul copiilor).
Deveniți mai sănătoși doar uitându-vă la televizor
„Mă bucur foarte tare că primul sezon a venit cu un feedback foarte bun. Am primit multe mesaje, atât eu, cât şi colegii mei, în care oamenii ne spuneau că sunt foarte bucuroşi că în sfârşit pot primi sfaturi de specialitate, pe înţelesul lor. Au fost şi mesaje în care ne rugau să mutăm emisiunea un pic mai târziu, aşa că am schimbat şi ora – 12:00 – ca să putem avea cu toţii cele minimum 8 ore de somn de weekend înainte de emisiune.
Aşadar, vă invităm să urmăriţi noul sezon MediCOOL, în fiecare sâmvătă la Antena 1. Ne păstrăm promisiunea de a face din doctor un prieten care merită cât mai des vizitat!”, a declarat gazda emisiunii, medicul Mihail Pautov.
În fiecare săptămână, dr. Mihai Pautov, dr. Elena Popa, Carmen Brumă şi Ana Barbu, alături de invitaţii săi, medici din diverse specializări, vor discuta o serie de subiecte legate de sănătate şi vor răspunde întrebărilor venite de la telespectatori. În acest sezon, emisiunea va veni cu mai multe sfaturi practice pentru telespectatori şi mai multe subiecte legate de nutriţie şi modalităţi de a slăbi sănătos.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook