Cei mai mari magicieni ai lumii, campioni europeni și mondiali, vor urca pe scena „Time for magic” , prmul festival internațional de magie din România, într-un show impresionant, care va avea loc duminică, 23 octombrie, în Sala „Constantin Jude” din Timișoara.
Sâmbătă, 22 octombrie, la Iulius Town se deschide festivalul de magie, cu un număr impresionat. Celebrul Dorian Popa va levita în timpul unui număr spectaculos pus în scenă de magicianul Lorenzo – Cristian. Evenimentul care va deschide festivalul e programat între orele 14:00 – 19:00, în zona Atrium, accesul publicului fiind gratuit.
Invitați speciali vor realiza numere de magie. Alături de îndrăgitul Dorian Popa sunt și alți invitați speciali care au spus „prezent” provocării: Johannes (Ionuț Stoian), Andreea, Hamade, Anne, Daiana și DJ Stafie. Duminică, 23 octombrie, în Sala Constantin Jude, de la ora 19.00, va avea loc primul Festival Internaționațional de Magie din orașul de pe Bega.
Cine sunt artiștii de talie mondială care participă la primul festival internațional de magie din România
Aaron Crow este vedeta American Got Talent cu peste 500.000.000 vizualizări în mediul online. Celebrul iluzionist prezintă cu o maiestrie și precizie imposibil de egalat, numere cu grad ridicat de periculozitate. Acesta vine pentru prima data în România.
Christian Wedoey este cel mai bun evadator subacvatic al momentului. El este recunoscut ca fiind „Houdini” al vremurilor noastre. Întrebarea este dacă va reuși artistul să își bată propriul record la „Time for magic”.
Anca & Lucca sunt campionii mondiali la Mentalism. Au câștigat olimpiada de Magie FISM la categoria Mentalism, în iulie 2022 și sunt campioni mondiali „en titre” până în 2025. Citirea gândurilor și clarviziunea au intrat într-o altă dimensiune prin show-urile lor.
Bill Cheung este campionul mondial 2018 – 2021 la Olimpiada de Magie FISM, categoria Card Magic. Fără prea multă recuzită, este senzațional cum reușește iluzionistul să își țină publicul captiv un show întreg, doar prin trucurile realizate cu cărțile de joc, executate cu mare artă.
Mariano Goni argentinianul poreclit „El Inventor” este un fel de Messi al trucurilor de closeUP magic. A câștigat nenumărate premii la concursuri atât ca artist, cât și ca un extraordinar creator de iluzii. În cadrul olimpiadelor FISM este câștigătorul „Best trick invention” sau „Trick of the Year”.
Lorenzo – Cristian este unul dintre cei mai titrați magicieni din România. Este primul român care a devenit membru The Magic Circle – Londra, avându-i colegi pe David Copperfield, Dynamo, Derren Brown, regele Charles al Marii Britanii și primul român care a participat la olimpiadele de magie FISM. La Gala Magic Show, iluzionistul va reprezenta categoria Iluzii Mari.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook