Simona Ionescu / Redactor Șef

Fenomen social. Expoziția despre despărțire, prelungită la cererea publicului

Fenomen social. Expoziția despre despărțire, prelungită la cererea publicului
Un adevărat fenomen social a devenit expoziția „Museum of a broken relationship”, care prezintă obiecte care au legătură cu despărțirile survenite în cupluri din întreaga lume. Ca urmare a cererii neașteptat de mari din partea publicului, expoziția va rămâne deschis până pe 25 octombrie.

Rețeaua Națională a Muzeelor din România și Rezidența BRD Scena9 anunță prelungirea expoziției, datorită numărului mare de cereri venite din partea publicului, încă de la deschiderea acesteia. Expoziția poate fi văzută în spațiul Rezidența BRD Scena9 din strada I.L.Caragiale 32 (București), fiind un moment dedicat revizitării și reinterpretării propriilor drame sentimentale, creat chiar cu ajutorul publicului său.

„Museum of a broken relationship este o expoziție-muzeu care ne-a demonstrat ceva ce deja anticipasem. Anume faptul că publicul are nevoie de muzee tematice, muzee ce abordează subiecte din perspective inedite, despre sentimente, despre actualitate, despre ce ne caracterizează cel mai mult și, tocmai din acest motiv, ni se pare banal, despre ceea ce ne-a schimbat și ne schimbă mereu ca oameni și ca societate.

Totul a pornit de la un experiment și s-a rostogolit tot mai mult, devenind un adevărat fenomen social. Vizitatorii noștri au apreciat foarte mult acest experiment și ne-au validat proiectul. De aici, mesajul ne-a fost cât se poate de clar. Vom recidiva și o vom face, sper eu, în aceeași echipă”, a declarat Dragoș Neamu, din partea Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

Despărțirile intră în muzeele din toată lumea

Proiectul este un demers internațional de explorare și exprimare creativă. Având locații expoziționale permanente în Zagreb și Los Angeles, Museum of Broken Relationships este un spațiu fizic și virtual creat cu scopul de a împărtăși povești despre felul în care iubim și pierdem. În fiecare an, expozițiile MBR sunt itinerate în întreaga lume.

Evenimentul reprezintă un pas firesc în urma apelului lansat de organizatori în această vară, când publicul larg a fost invitat să doneze obiecte personale ce amintesc momente definitorii din foste relații sentimentale.

Mărturisirile primite îi vor purta pe vizitatori prin istorii ce uneori sfidează granițe fizice ori emoționale, un gest de reală deschidere și sinceritate din partea celor care au dorit să facă parte din acest proiect. Obiectele donate în cadrul proiectului din București vor fi incluse în această colecție internațională.

Programul de vizitare este de marți până vineri, între orele 16.00 și 20.00, și în weekend, între orele 13.00 și 20.00. Intrarea este liberă, însă programul de vizitare se va desfășura respectând toate normele igienico-sanitare, dată fiind situația actuală impusă de pandemia COVID-19. Vizitatorii sunt rugați să se înscrie în prealabil în calendarul de pe platforma Appointy (bit.ly/vizitareMuseumofBrokenRelationships).

Ce povești are jurnalistul Ionel Stoica, după 37 de ani petrecuți în TVR

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre