Concertele vor fi transmise în direct pe postul național de televiziune din România. Astfel, în fiecare seară, din studioul TVR, telespectatorii vor afla cele mai interesante informații despre Sanremo 2024, alături de Bogdan Stănescu – moderator, comentator şi muzicianul şi actorul Kyrie Mendél. Cele cinci seri de concurs pot fi urmărite la TVR 1, de la ora 21.30.
Amadeus prezintă pentru ultima oară evenimentul care, conform prezentatorului, se anunță lung, urmând să se încheie abia în jurul orelor 2:00 – 3:00 dimineața.
„Festivalul începe astăzi, dar în oraș sărbătoarea se simte deja de câteva zile, a comentat primarul orașului, Alberto Biancheri. Nu am mai văzut un Sanremo atât de acidulat, atât de entuziasmat. Fani ai spectacolului de toate vârstele din întreaga Peninsulă se află încă de sâmbătă pe străzi și în fața Teatrului Ariston, în speranța că își vor putea întâlni vedetele preferate. Totul în contextul în care bilete la concerte s-au epuizat încă de la mijlocul lunii ianuarie 2024.
John Travolta, Russel Crowe și Eros Ramazzotti vor cânta
Atracția uneia dintre seri va fi Eros Ramazzotti, considerat cel mai cunoscut şi iubit artist italian în întreaga lume. Acesta revine pe scena de la Ariston la 40 de ani de la lansarea piesei „Terra promessa”. Alături de el, Il Volo, John Travolta, Diodato, Mahmood, Ricchi e Poveri, Gianna Nannini, Gigliola Cinquetti sau Umberto Tozzi sunt câteva dintre vedetele pe care ne vom bucura să le vedem pe scena de la Festivalul de la Sanremo 2024. O altă surpriză așteptată cu emoție e prezența actorului Russell Crowe, care, de asemenea, va cânta.
Cum se va desfășura concursul Sanremo 2024
În această seară, toti cei 30 de concurenți al Festivalului de muzică de la Sanremo vor urca pe scena Teatrului Ariston pentru proba de interpretare. Urmează votul și, se vor anunța primele cinci poziții din clasament. Miercuri seara are loc competiția de creație, când vor urca pe scenă 15 cântăreți din cei 30. În a treia seara pe scenă vor fi invitați ceilalți 15 concurenți la secțiunea de creație. Vineri va fi seara dedicată cover-urilor cu piese din repertoriul internațional sau italian. Competitorii vor evolue în duet cu artiști consacrați.
Organizatorii au decis ca artiştii consacraţi să susţină recitaluri și în alte două locaţii fierbinţi ale festivalului – piaţa Colombo şi nava de croazieră Costa Smeralda. Decizia a fost luată dat fiind interesul foarte mare din partea publicului pentru a participa la eveniment, mult peste capacitatea teatrului.
Alertă cu bombă la Festivalul de la Sanremo
Ca să fie și adrenalină, aseară s-a anunțat alarmă cu bombă. Artiștii, staff-ul și vedetele lumii mondene, adunați într-o vilă unde avea loc o serată, au fost evacuați. La fața locului, Poliția a descins în forță. Au sosit echipe de geniști și unități canine pentru verificări și punerea în siguranță a zonei. S-a dovedit a fi alarmă falsă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook