Începe FEST-FDR 2021 la Teatrul Național din Timișoara. Timp de 9 zile, prin spectacole, prin întâlnirile Studio FEST-FDR, ca și prin acțiunea Teatru-lectură în Parcul Civic, această ediție a FEST-FDR coagulează experiența perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: SEMINȚE. „În contextul pandemic, social și moral al zilei de astăzi, este esențial să creștem și să protejăm dimensiunea culturală și spirituală a prezentului. Aceasta conține semințele viitorului în fiecare dintre acțiunile noastre, să ne ascultăm, să dialogăm și să ne protejăm unii pe ceilalți”, transmit oficialii Naționalului timioșorean.
Selecția operată de teatrologul Oana Borș are ca punct de plecare „dorința artiștilor de a crea, de a se exprima (…), dar și, așa cum declară în continuare, o întoarcere mai atentă către teme și dezbateri legate de valorile umane fundamentale. Iubire, viață, moarte, relații de familie, existență cotidiană, frumusețea simplă a vieții. Prin care fiecare dintre noi ajunge să reconsidere viața în măreția ei trecătoare”.
Începe FEST-FDR 2021 la Teatrul Național din Timișoara
FEST-FDR 2021 – Semințe debutează sâmbătă, 28 august, ora 18, la Sala Mare, cu Chiritza în concert, un spectacol-concert al Teatrului Național din Cluj, spectacol despre care presa de specialitate a scris că este „o victorie a teatrului comic și satiric”. Semnat de Ada Milea și prezentat în cadrul FDR Contemporan, Chiritza în concert invită publicul la un musical satiric, la un hohot de râs mai degrabă necruțător cu prostia, îngâmfarea și arivismul.
Prima zi de festival continuă de la ora 20, la Sala 2, cu spectacolul Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov și Radu Apostol, în regia lui Radu Apostol. Eun spectacol care, prin intermediul foarte talentatei actrițe de teatru și film Katia Pascariu, spune povestea emoționantă a mii de femei care își cresc copiii singure. Spectacolul este realizat de Asociația ADO și Centrul de Teatru Educațional Replika” din București.
FEST-FDR sondează în continuare resorturile primare ale umanității, legăturile intime care le leagă pe mame de copiii lor duminică, 29 august, de la ora 19, în Sala Mare. Un spectacol extrem de personal, de emoționant și de sensibil, intitulat MaMe, o producție a Teatrului „Fani Tardini” din Galați. Acesta e semnat de un regizor cunoscut deja publicului din Timișoara, Cristian Ban.
Spectacolul este urmat, de la ora 20:30, în Holul cu oglinzi al Teatrului Național, de prima întâlnire Studio FEST-FDR. Publicul și artiștii din spectacol pot discuta deschis despre spectacol. Despre ideile și despre emoțiile pe care acest spectacol le-a provocat. Atât actorilor care și-au oferit propriile povești de viață, cât și spectatorilor care au avut ocazia de a participa la acest mare exercițiu de sinceritate.
Luni, trei spectacole
A doua zi de spectacol se încheie în aceeași notă a reîntoarcerii la emoțiile primare. Astfel, la Sala 2 , începând de la ora 21, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț prezintă spectacolul Pattern, un spectacol în care Daniel Chirilă, în dublă calitate de autor și regizor, cercetează legăturile complicate pe care prezența și, mai ales, absența unui tată le face și le desface în destinul unui bărbat ajuns, deja, el însuși, la maturitate.
FEST-FDR începe săptămâna cu spectacolul Ură și pisoi de Andrei Ursu, talentat dramaturg timișorean, unul dintre primii câștigători ai Concursului Național de Dramaturgie. Spectacolul Teatrului BASCA este programat în festival luni, 30 august, de la ora 18, la Studio „Uțu Strugari”. Actrița Ana-Maria Ursu și Victor Dragoș, regizorul spectacolului, au creat un spectacol încărcat de umor, dar și de sarcasm. Un spectacol „despre oameni, media, internet și manipulare în România zilelor noastre”.
Povestea lui Zorba grecul, pe scena TNTm
Tot luni, de la ora 19, la Sala Mare, Teatrul Național din Timișoara prezintă în cadrul FEST al FEST-FDR spectacolul Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis. E piesa originală de Hristo Boicev, în regia Mihaelei Lichiardopol. Un spectacol care, în interpretarea emoționantă a actorului Ion Rizea în rolul titular, vorbește despre acceptarea cu bucurie și cu împăcare a vieții, dincolo de suferință și în conștiința solară a realității că iubirea și moartea sunt cele două fețe ale existenței.
Ziua se încheie cu un alt text fundamental al literaturii dramatice a lumii. Teatrul Nottara din București prezintă Lecția de Eugène Ionesco, în regia lui Felix Alexa. Programat de la ora 21, la spectacolul aduce pe scena Sălii 2 o distribuție redutabilă – Catrinel Dumitrescu, Gabriel Răuță și Ioana Calotă.
Programul detaliat al festivalului este disponibil pe pagina de internet a Teatrului Național, www.tntimisoara.com. Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com sau la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, zilnic între orele 11 și 19.
Sursa foto: TNTm
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook