Magda Catone, regizor și actriță într-o premieră teatrală la Sala Dalles: „Inmortalidad”

Pornind de la unele dintre cele mai puternice poeme ale lui Borges, spectacolul recompune o lume fascinantă, violentă și tandră deopotrivă, a cartierelor mărginașe dintr-un Buenos Aires legendar. Aici, duelurile dintre cuțitari și gauchos vorbesc în fapt despre onoare, valori, viață și destin, iar fiecare om pare să poarte în sine umbra tuturor celor care au trăit înaintea sa. Ca întotdeauna la Borges, însă, povestea este doar un pretext. Dincolo de ea, încep labirinturi, iar timpul nu curge înainte, ci se întoarce asupra lui însuși, arătând că moartea e doar una dintre măștile eternității și nu sfârșitul.
Maxim Belciug și chitara lui
Magda Catone, actriță de o forță expresivă remarcabilă, conduce publicul prin acest parcurs de istorii și simboluri, dând glas textelor cu o plasticitate care transformă poezia într-un act viu, aproape ritualic. Alături de ea, chitaristul Maxim Belciug creează, prin muzica interpretată live, un spațiu sonor de o intensitate hipnotică, în care ecouri de tango, milonga și muzică sud-americană se întâlnesc cu tăcerile încărcate de sens ale textelor lui Borges.

Inspirată din rădăcinile muzicale ale Argentinei și din libertatea improvizației, chitara devine un personaj în sine, când duios, când neliniștitor, când incandescent.
Dar materia fantastică a poeziei se dezvăluie deopotrivă în intervențiile aducătoare de sens ale personajului interpretat de Alexandru Nedelcu, iar prezența captivantă a tinerei balerine, al cărei dans transformă în gest ceea ce cuvintele doar sugerează, întregește arhitectura poetică a spectacolului, făcând vizibile tensiunile dintre viață și moarte, dintre luptă și tandrețe, dintre efemer și etern, se accentuează în comunicatul primit la redacție de la Sala Dalles.
„Nemurirea nu este un privilegiu, ci o povară”
Spectacol de o sensibilitate rară, în care dialogul pasional dintre voce, chitară și gest dă volum poeziei, iar tăcerea devine la fel de elocventă ca rostirea, INMORTALIDAD invită spectatorul la introspecție, punându-l în fața uneia dintre cele mai puternice învățături ale lui Borges: nemurirea nu este un privilegiu, ci o povară, iar memoria poate fi la fel de înspăimântătoare ca uitarea.
Și poate că acesta este un mod foarte borgesian de a-l întâlni pe Borges, pentru toți, atât cei care l-au citit, cât și cei care nu l-au citit încă: să intri în lumea lui pe o poartă neașteptată, la care nu te-ai fi gândit. Să-l descoperi nu prin explicații, ci prin emoție, trăit, nu doar citit. Și, mai presus de toate, să înțelegi că, în fond, ceea ce contează e omenia dintre noi, acum și aici. Iar dacă, după INMORTALIDAD, ajungi acasă și cauți în bibliotecă un volum de Borges, cu atât mai bine. Deși, cu siguranță, el ar fi preferat să găsești acolo mai întâi cărțile altora…
De unde cumpărați bilete
Premiera spectacolului INMORTALIDAD are loc la Sala Dalles din București, miercuri, 2 septembrie 2026, ora 20:00. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Sălii Dalles sau online, pe eventim.ro, ticketstore.ro și iabilet.ro.
Primul job, reporter la cotidianul ”Tineretul liber”, câștigat în urma unui concurs în 1990. Din 1993 până în 1997 – redactor sef adjunct la ”Evenimentul zilei” condus de Ion Cristoiu. A urmat perioada 1998-2006 la Libertatea, apoi la Click! și Adevarul Holding unde a implementat proiectul unei campanii umanitare fără precedent în presa românească. L-a continuat și la Libertatea, după ce s-a întors la Evenimentul zilei, în 2012 ca redactor șef și unde activează și azi. În anul 2020 a lansat și propriu site – Rețete și Vedete, o publicație de știri din actualitate și de divertisment. Membru UZPR.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook