Vor fi difuzate filmele ”Touch me not” – câştigător al Ursului de Aur de la Berlin, „Nu te supăra, dar…” sau „Oxigen”, producţii care au revoluţionat cinematografia autohtonă. De asemenea, se va putea urmări și o serie de scurt metraje realizate sau curatoriate de cunoscuta regizoare şi scenaristă. Seara se deschide las TVR 3 cu un interviu cu Adina Pintilie, care ne introduce în lumea creaţiilor sale. Filmele vor fi difuzate apoi cronologic, putând urmări astfel evoluţia şi dezvoltarea proiectelor sale artistice.
Prin controversa intensă pe care a stârnit-o, chiar de la premiera mondială de la Berlinală, „Touch me not” a deschis un spaţiu de auto-reflecţie, trecând dincolo de cinema, în zona dezbaterii publice, şi devenind mai mult decât un film: o experienţă transformativă.
„Corpul nostru, intimitatea, sexualitatea sunt aspecte esenţiale ale vieţii şi identităţii noastre, totuşi ne este atât de greu să vorbim despre ele, fiind înconjurate de atâtea tabuuri şi blocaje. <Touch me not> este o invitaţie la dialog”, spune Adina Pintilie. „Te invită pe tine, spectatorul, să îţi pui la îndoială propriile idei despre intimitate, sexualitate, corp, să fii curios despre Celălalt, care e diferit de tine, şi să-ţi exerciţi capacitatea de empatie, de a te pune în <pielea> Celuilalt.”
Adina Pintilie a căutat să descopere femeile importante din cinematografia românească
În ultima parte a maratonului cinematografic de la TVR 3, sub genericul „Viitorul e fluid – Voci feminine inovatoare în cinema-ul românesc recent” va fi difuzat un slot de film experimental curatoriat de Adina Pintilie şi Oana Ghera. „Telespectatorii sunt invitaţi să descopere vocile inovatoare ale unor regizoare şi artiste de origine română care explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic. Abordând o varietate de teme, stiluri şi formate, cele 8 scurtmetraje incluse în program ilustrează viziuni profund personale asupra realităţii contemporane sau a istoriei locale.
Uneori polemice, alteori poetice, uneori analitice, alteori confesive, aceste perspective feminine au în comun o privire lucidă şi totodată empatică asupra lumii şi asupra sinelui, care lasă cu generozitate spectatorului spaţiu de reflecţie şi introspecţie”, spune Oana Ghera.
Cine este Adina Pintilie
Adina Pintilie, 42 de ani, și-a făcut simțită prezența în lumea marii cinematografii înainte să termine UNATC. După o serie de scurt metraje, filmul său de mediu metraj „Nu te supara, dar…” a fost selecţionat la numeroase festivaluri, precum cele de la Locarno, Sarajevo, Cracovia etc şi premiat la Leipzig, Amsterdam sau Mexic.
În 2018, ”Touch me not” îi aduce Marele Premiu Ursul de Aur şi Premiul pentru Cel Mai bun Debut la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, Premiul pentru cel mai bun film de debut în cadrul Premiilor GOPO 2020 şi Premiul Special al Juriului, în cadrul Premiilor UCIN 2019 şi este nominalizat pentru Premiul European Discovery – Prix FIPRESCI la Premiile Academiei Europene de Film.
În acest an, Adina Pintilie reprezintă România la Bienala de Artă de la Veneţia, cu proiectul „Tu eşti un alt eu – O catedrală a corpului”, care, alături de lungmetrajul ”Touch me not”, face parte din proiectul artistic multi-platformă „Touch Me – De Corpus Europae”, o cercetare artistică despre intimitate şi corp în lumea contemporană, începută în 2010 şi adusă treptat la cunoştinţa publicului.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook