Chiar dacă a plecat de zeci de ani din Timișoara, Mircea Baniciu (74 de ani), fostul solist al celebrei trupe Phoenix care a făcut istorie în muzica românească, se bucură să revină acasă, ori de câte ori poate. Foarte curios, în acest an în care Timișoara este declarat Capitală culturală europeană, Primăria orașului nu l-a invitat nici pe el, nici pe alți membrii ai formației Phoenix să susțină un concert cu cele mai îndrăgite melodii de public.
Sâmbătă,la orele prânzului, Mircea Baniciu a acceptat propunerea organizatorilor Florin Iepan și Centrul de proiecte al Municipiului Timișoara să susțină un concert de suflet, surpriză, în Piața de vechituri din oraș, așa numita Ocska. Piață cu tradiție în România, în perioada comunistă era locul unde veneau oameni și din alte colțuri ale țării pentru a cumpăra produse din Occident. Nu s-a făcut niciun fel de publicitate, așa că a fost o reală surpriză pentru timișorenii aflați la acel moment în târg.
Despre ce s-a întâmplat câteva ore mai târziu, sâmbătă seara, am aflat dintr-o relatare a colegului Marius Ghilezan, jurnalist la newstandard. Timișorean și el, Marius atrage atenția și asupra dezinteresului și lipsei de considerație cu care au fost tratați membrii Phoenix, trupă cândva simbolul orașului Timișoara, dar și al României sub dictatura ceaușistă.
Împăcare istorică între Nicu Covaci și Mircea Baniciu
Am preluat textul lui Marius Ghilezan pentru că reprezintă o altă pagină a istoriei celebrei trupe Phoenix.
„Certați de peste trei decenii, Mircea Baniciu i-a întins sâmbătă o mână lui Nicu Covaci, pe care l-a invitat să cânte împreună pe scenă. Liderul trupei de legendă Phoenix a acceptat și a tras câteva acorduri, împreună cu Teo Boar și Vlady Cnejevici, în cadrul unui eveniment la Porto Arte.
„O reîntâlnire epocală… nu știu dacă nu pot să-i spun și mai mult. Invitatul meu pe scenă este Nicu Covaci”, au fost cuvintele lui Mircea Baniciu, înaintea piesei „În umbra marelui urs,” iar la finalul cântecului „Andrii Popa“ acesta a adăugat: „Vă mulțumim. Și cu aceasta Nicu Covaci rămâne cu noi la masă, bineînțeles și vedem ce se mai poate face în continuare”.
Nicu Covaci a declarat că este onorat să fie prezent la acest concert și a ținut să reamintească publicului că nu a fost invitat să cânte în orașul care este Capitală culturală europeană 2023.
Mircea Baniciu va susține astăzi un concert la Buziaș în cadrul Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii, iar Nicu Covaci și Phoenix vor cânta în cadrul aceluiași eveniment duminică seara, potrivit Pressalert.ro
Nicu Covaci s-a certat cu toți
Ovidiu Lipan Țăndărică și-a declarat și el intenția de a participa la un concert, în cadrul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, dar s-a dat bătut când a văzut că trebuie să concureze cu niște nimeni.
Oficialii Primăriei Timișoara nu au invitat Phoenix să cânte în anul de grație 2023. Membrii trupei Phoenix nu au depus un proiect la Centrul de Proiecte, de teamă să nu cadă în ridicolul depunctării de către experții culturali ai lui Dominic Fritz.
Aproape toți membrii celebrei trupe de muzică etno-rock Phoenix, de mare succes în rândurile tinerilor generațiilor anilor ’60-’80, s-au certat după revoluție cu Nicu Covaci, pe motiv că vinde albumele Phoenix și nu le dă niciun ban. În replică, Nicu Covaci le-a explicat că membrii trupei iau bani de la organizațiile de drepturi de autor.
Piesa „Andrii Popa” a fost compusă de Mircea Baniciu, vocalistul care a refuzat să fugă în Germania cu restul trupei în anii ’80”, a scris Marius Ghilezan pe newstandard.news
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook