Plin de entuziasm, Smiley a anunțat că lansează mai repede decât preconiza videoclipul piesei Oameni. Piesa e nou nouță. Smiley însuși a compus versurile și a transmis fanilor săi: „Am scris o piesă pentru tine, pentru mine, pentru oameni”.
După ce a petrecut Haloween-ul la Castelul Bran, împreună cu iubita sa, Gina Pistol, Smiley și-a bucurat fanii lansând, joi la ora 11:00, o nouă piesă. Aceasta e dedicată profesioniștilor din diverse domenii și are, ca atare, versuri inspirate din viața medicilor, a gunoierilor, profesorilor sau a muncitorilor din construcții.
Smiley a compus versurile piesei în care vorbește despre oameni
„O văd mereu pe strada mea / Mută sacii altuia / Gunoiul meu, gunoiul tău / Ce-ar fi lumea fără ea? / Medicii, vecinii mei / Se întorc din schimbul 3 / Nu prea-i vezi de obicei / Ce-ar fi lumea fără ei? (…) Câți muncitori au lucrat pentru câțiva lei? / Spune-mi ce ar fi lumea fără ei”, cântă Smiley. Piesa lui are refren și pre-refren în care vedeta vorbește despre sine și despre restul oamenilor care nu mai sunt atenți la semeni:
„Rătăcesc iar, da da da / Mă grăbesc iar, da da da / Mersul de star că-n filmul meu / Eu am rol principal / Sunt important, da da da / Sunt esențial, da da da / Dacă m-aș vedea prin ochii tai m-aș pierde-n fundal. / Oameni, ne-am cam pierdut printre oameni / Și nu ne privim ca pe oameni / Noroc că mai sunt câțiva oameni / Paharul sus pentru ei, da!”.
Artistul le-a lansat fanilor și o provocare
În prima oră de la lansarea în premieră a piesei pe canalul său de YouTube, peste 4.600 de oameni au vizionat videoclipul, iar peste 2000 au apreciat-o. Fanii artistului s-au grăbit să îl laude pentru noua melodie. „Ești un artist desăvârșit! Îți mulțumim pentru muzica ta care ne încântă sufletul și îl umple cu dragoste!”, i-a scris cineva, în timp ce Smiley le-a lansat, tuturor, o provocare: „Câți oameni încap în 4.8 secunde? Uitați-va și spuneți-mi numărul pe care l-ați găsit!”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook