Luni, 25 octombrie 2021, la împlinirea a o sută de ani de la nașterea suveranului, la Sinaia va fi dezvelită statuia Regelui Mihai I. Ceremonia va avea loc în parcul de vizavi de Primăria Sinaia, la ora 11.00. Vor participa reprezentanți ai autorităților centrale, locale, ai Armatei României și ai Bisericii Ortodoxe Române. Autorul statuii este sculptorul Bogdan Ioan, care a câștigat concursul național lansat la 25 octombrie 2020.
Statuia în bronz, în mărime naturală, îl reprezintă pe Regele Mihai în uniforma de mareșal al Armatei Române.
Alături de statuile Regelui Carol I și Reginei Elisabeta, amplasate pe terasa Castelului Peleș, monumentul Regelui Mihai este un nou reper al identității naționale și al istoriei comunității din Sinaia.
Mihai I, ultimului rege al românilor
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au primit, pe 22 octombrie, în grădina Palatului Elisabeta personalitățile din străinătate care au luat parte la ceremonia de decorări de la Sala Tronului. Custodele Coroanei și Principele Radu au primit o echipă a Televiziunii Române. Aceștia au înregistrat mesaje pentru evenimentele săptămânii viitoare, când se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Regelui Mihai I, pe 25 octombrie.
Timbre dedicate Regelui Mihai
În semn de respect faţă de Regele Mihai I, Romfilatelia introduce în circulaţie luni, 25 octombrie, emisiunea de mărci poştale omagială Centenarul nașterii Regelui Mihai I. Emisiunea este alcătuită din două mărci poștale, o coliță nedantelată, un bloc de două timbre dantelate cu două vignete, un plic „prima zi” și două cărți poștale maxime, pentru pasionații de maximafilie.
Emisiunea de mărci poștale „Centenarul nașterii Regelui Mihai I ”va fi disponibilă începând de luni, 25 octombrie 2021, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și la magazinul Romfilatelia online.
Regele Mihai: Drumul către casă
Acesta este titlul unui nou documentar realizat de John Florescu, producător american de origine română, despre viața din exil a Regelui Mihai. Documentarul va avea premiera duminică, 24 octombrie, pe History Channel și prezintă viața Regelui.
Documentarul marchează aniversarea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai, premiera având loc cu o zi înainte de data de naștere. Dorește să ofere un portret complet și să aducă un omagiu ultimului Rege al României.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook