„Săptămâna Comediei”, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, a avut loc între 1 și 7 iulie 2024, în trei spații cunoscute publicului brașovean: Teatrul Sică Alexandrescu, Parcul Central Nicolae Titulescu, dar și în zona nou-adăugată – Cartier Coresi. În final, s-au dat „Oscarurile” comediei românești. Acum știm care sunt cele mai tari spectacole unde mergi să râzi.
Umor de bună calitate pentru publicul din Brașov
Programul festivalului din acest an a cuprins mai multe componente distincte, cu teatru, muzică, film și o secțiune de spectacole în aer liber pentru toată familia. Secțiunea concurs de teatru a prezentat publicului din Brașov, în premieră, cinci spectacole cu umor de bună calitate.
Acestea au fost aduse de companii de teatru de renume: ULTIMA ORĂ – Teatrul Nottara, A FI SAU A NU FI – Teatrul de Comedie București, 30+ – Teatrul Metropolis București, INTERESUL GENERAL – Teatrul Dramaturgilor Români și FAMILY.EXE – Teatrul Bulandra.
În afara competiției au fost prezentate alte două spectacole, tot în premieră pentru publicul brașovean. Astfel, în deschiderea festivalului, actorii Maia Morgenstern și Marius Bodochi au încântat publicul spectator cu premiera GENUL PROGRAMULUI: COMEDIE, iar după gala de decernare a premiilor, Teatrul Național din Timișoara a prezentat spectacolul one man show cu Florin Piersic Jr., ROMANIAN PSYCHO.
Premianții „Oscarurilor” comediei românești
Pentru al patrulea an consecutiv, un juriu de profesionişti în arta dramaturgică a acordat premii artiştilor şi spectacolelor invitate la festival. Membrii juriului ediției din anul 2024 a festivalului „Săptămâna Comediei” a fost format din Maria Zărnescu (teatrolog şi critic de teatru), Bianca Veşteman (scenograf), Horia Suru (regizor), Ioan Big (jurnalist și analist Pop Culture), Dan Cogălniceanu (actor şi managerul Teatrului „Sică Alexandrescu”).
Iată care sunt „Oscarurile” comediei românești.
Premiul pentru cel mai bun spectacol: „A fi sau a nu fi”, de Nick Whitby (după filmul lui Ernst Lubitsch, scenariul Edwin Julius Mayer şi Melchior Lengyel), regia şi traducerea Vlad Massaci, scenografia Iuliana Vîlsan, producţie a Teatrului de Comedie Bucureşti;
Premiul pentru cea mai bună regie: Vlad Massaci – pentru regia spectacolului „A fi sau a nu fi”, de Nick Whitby, producţie a Teatrului de Comedie Bucureşti;
Premiul pentru cea mai bună scenografie: Iuliana Vîlsan – pentru scenografia spectacolului „A fi sau a nu fi”, de Nick Whitby, producţie a Teatrului de Comedie Bucureşti;
Premiul pentru cel mai bun actor: Sorin Miron – pentru rolul Toma Hrisanide din spectacolul „Interesul general”, de Aurel Baranga, regia Andrei Huţuleac, producţie a Teatrului Dramaturgilor Români;
Premiul pentru cea mai bună actriță: Ana Radu – pentru rolul Magda Minu din spectacolul „Ultima oră”, de Mihail Sebastian, regia Erwin Şimşensohn, producţie a Teatrului Nottara Bucureşti;
Premiul special al juriului a fost acordat „pentru revitalizarea comediei româneşti de secol XX” spectacolului „Interesul general”, de Aurel Baranga, regia Andrei Huţuleac, decor şi costume Ariana Miron-Presan, producţie a Teatrului Dramaturgilor Români.
Expoziție unică în lume
În timp ce se desfășura Festivalul „Săptămâna Comediei”, la Teatrul „Sică Alexandrescu” a avut loc o expoziție inedită: artistul Doru Mărculescu a expus 22 de portrete ale unor personalități ale vieții publice, lucrate în fir continuu.
Expoziția a fost unică în lume prin faptul că artistul folosește o tehnică de sculptură cu fir de cupru laminat (non tarnish), iar portretele sunt realizate dintr-o singură bucată de sârmă.
Printre personalitățile expuse cu acest prilej se numără: Oana Pellea, Tudor Chirilă, Maia Morgenstern, Horia Brenciu, Horațiu Mălăele, Florin Piersic Jr., Dan Puric, Florin Călinescu, Ion Țiriac, Shakespeare & Caragiale, Marin Moraru, Toma Caragiu, dar și masterchefii Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.
Evenimente cu acces gratuit
În weekendul Festivalului „Săptămâna Comediei”, Parcul Central Nicolae Titulescu din Brașov, alături de Cartier Coresi au devenit scenele activităților în aer liber, aducând publicului concerte, filme, spectacole de teatru și de improvizație, ateliere de teatru și spectacole de teatru pentru copii.
În Parcul Central Nicolae Titulescu, publicul de toate vârstele s-a bucurat de mai multe concerte inedite, cu Ada Milea, Sarmalele Reci, Conexiuni și Partizan. Programul a fost completat cu spectacole de improvizație cu ImproȘtim, de la Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Mihai Raicu, teatru de păpuși susținut de talentata actriță Ana Craciun-Lambru, dar și cu statui vivante, baloane modelate și picioroange. Zona de cinema din Parcul Central a fost „acaparată” de desene animate clasice și de cascadorii râsului, Stan și Bran.
La ediția din acest an a Festivalului „Săptămâna Comediei”, Cartierul Coresi a fost gazdă a mai multor evenimente, de la teatru de păpuși la spectacole de jonglerie și acrobație pe monociclu sau show-uri de acrobație aerială. Zona campusului Coresi a devenit zona de cinema în aer liber, unde publicul spectator a putut să revadă câteva filme clasice, precum Grease sau Casablanca, dar și animații clasice, pentru copii și întreaga familie.
Sursa foto: Florin Ghioca
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook