Ramona Crăciunescu a fost eliminată de la Survivor România. Ea a fost nominalizată de colegii săi ș, separat, a primit cele mai puține voturi din partea telespectatorilor, după ce și-a pierdut imunitatea.
Războinica nu și-ar fi dorit să părăsească Republica Dominicană. Dar după ce au pierdut jocul de imunitate, Războinicii au fost nevoiți să aleagă cine va pleca acasă. Relu Pănescu, Blaze și Ramona Crăciunescu au fost nominalizați de colegii lor. În final, telespectatorii i-au salvat pe Relu Pănescu și Blaze, în timp ce colega lor a primit cele mai puține voturi, chiar de Ziua Femeii.
Ramona Crăciunescu: „Parcă e un vis urât”
În vârstă de 35 de ani, Ramona Crăciunescu este de meserie curier. Pe rețelele de socializare, concurenta se descrie ca fiind cascadoare. Ea a început să plângă în momentul în care a aflat că va fi trimisă acasă.
„Parcă e un vis urât. Îmi pare rău. Îmi doream să rămân mai mult. Simt că nu am arătat tot. Condițiile de aici m-au făcut să mă pierd uneori pe traseu, dar aici am descoperit niște oameni minunați, foarte buni și sufletiștiÎntr-un fel mă bucur, că merg acasă la fiul meu. Survivor te schimbă într-o persoană mult mai bună”, a spus Ramona Crăciunescu, după ce Daniel Pavel a anunțat-o că a fost eliminată de la Survivor România.
Concurentei i-a murit fiica în incendiu
Înainte să ajungă în tabăra Războinicilor, Ramona Crăciunescu a trăit o dramă teribilă. Fiica ei a murit într-un mod cumplit. Concurenta a povestit totul în cadrul emisiunii de la PRO TV: „Poza asta ar fi fost întreagă dacă ar fi fost și fetița mea… și ar fi trăit. Mi-e foarte dor de fetița mea, avea 6 ani când a trecut dincolo. Eram cu autorulota, am apucat să îi fac baie fetiței și am observat o lumină foarte puternică în oglinda băii. Când am ieșit, luase foc toată rulota, deja incendiul era avansat înăuntru.
Am încercat să-l sting, dar am luat foc instant pe mână […] Fiul meu a ieșit și iubitul meu, am încercat să urcăm pe ușa laterală, dar în foc nu poți să intri și nu poți să reziști… organismul nu te lasă, instinctul este să ieși afară și să intri la nesfârșit până-l găsești pe cel drag. Am luat foc pe mai multe părți ale corpului, dar pe ea nu am găsit-o”.
Soția concurentului din Arad crede că acesta va fi următorul eliminat
După ce soțul ei a fost nominalizat de către cei mai mulți dinte concurenți pentru eliminare, soția lui Relu Pănescu, Cerasela, a vorbit despre concursul la care participă acesta. Bărbatul este un om de afaceri din Arad. Invitată în platoul emsiunii lui Cătălin Măruță, Cerasela a mărturisit că se aștepta ca Relu să fie următorul eliminat. Femeia susține că Relu se simte exclus din echipa din care face parte și, în ciuda eforturilor, nu găsește o cale de a se integra.
Probleme în tabăra Războinicilor
În continuare, situația nu este prea roz nici în tabăra Faimoșilor. Aceștia au rămas nume importante din echipă. Xonia, Roxana Ciuhulescu, Andreea Tonciu, Radu Itu, Robert Niță, Otilia Bilionera și coregraful Emil Rengle au plecat deja acasă după ce au fost eliminați fie în urma voturilor telespectatorilor, fie din considerente medicale, așa cum a fost cazul Roxanei Ciuhulescu, care s-a ales cu o inflamație puternică la nivelul genunchilor.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook