Sorin Oprescu, în lacrimi, în această seară, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
Personalitate marcantă a sistemului medical românesc, cu o carieră politică importantă, acesta va fi supus maratonului celor 40 de intrebări ale jurnalistei Denise Rifai.
Una dintre întrebările la care Sorin Oprescu lacrimi Oprescu nu iși poate stăpâni lacrimile și cu greu reușește să răspundă, vizibil afectat de încărcatura emoțională, îl are în prim plan pe tatăl său.

“L-am iubit și îl iubesc!”, spune, gâtuit de emoție, Sorin Oprescu.
În prezent, Sorin Oprescu este Șeful Sectiei de chirurgie generala de la Spitalul Universitar, a activat si in domeniul politic – avand doua mandate de senator (2000 – 2008), a fost Primar General al Bucurestiului, timp de 7 ani (2008 – 2015). A candidat inclusiv la Presedintia Romaniei. De numele sau se leaga si o ancheta rasunatoare a Directiei Generale Anticoruptie, in anul 2015 fiind suspendat din functia de primar, dupa ce a fost arestat preventiv, sub acuzarea de luare de mita.
“Ati gresit ca medic?”, “Ati fost vreodata santajat cu vreun copil?”,
“Ati condus Spitalul Universitar prin intermediul iubitei?”,
“I-ati riscat libertatea fiului dumneavoastra?”,
“Sunteti pregatit sa va intoarceti la inchisoare?”,
“Cati bani v-au adus functiile in afacerile de familie?”,
“Care este cel mai mare regret al dumneavoastra?”, acestea sunt doar cateva dintre cele 40 de intrebari adresate lui Sorin Oprescu in editia de marti a emisiunii difuzate la Kanal D, de la ora 23:00, după cum ne-a transmis reprezentanta postului tv.
Sorin Oprescu lacrimi curg pe obrajii celui mai important chirurg din România. În această seară, Sorin Oprescu se confruntă cu emoții intense la emisiunea 40 de întrebări. Momentul când Sorin Oprescu nu mai poate stăpâni lacrimile este când vorbește despre tatăl său, fiind vizibil afectat de încărcatura emoțională a subiectului. Cine e Sorin Șipoș, prietenul lui Nicușor Dan, vehiculat ca posibil ministru al Apărării. Apropierea e veche. UPDATE.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook