Miki Scoarţă (Ioana Ginghină) este proprietara unei cofetării de cartier, şcolită la Paris, care s-a întors în ţară ca să demonstreze ea cum stau lucrurile cu dulciurile franţuzeşti. E simpatică dar are gura mare şi mereu îi dă replica lui Nuţi (Anca Sigartău), mama Adelei. Miki e cea care a descoperit talentul Adelei în bucătărie şi este singura aliată a ei, în afară de Mitu (Marian Râlea), tatăl ei.
„Sunt atât de fericită să mă întorc pe micul ecran şi să joc într-un serial TV nou. De data aceasta o interpretez pe Miki Scoarţă, o femeie veselă şi cu suflet mare, care a studiat la Paris tainele artei culinare şi care visează să transforme cofetăria ei într-un bistro cochet ca la Paris.
Miki îşi iubeşte familia, însă este nefericită că soţul ei riscă să devină alcoolic dacă nu se opreşte cât mai curând din băut. Pentru mine este o nouă provocare şi abia aştept sa descopăr ce îmi rezervă viitorul în această nouă poveste”, a declarat Ioana Ginghină.
Soțul șomer și-a găsit evadarea în alcool
Miki nu are însă o viață prea ușoară. Ea este căsătorită cu Nicu (Mircea Gheorghiu), un inginer care a rămas fără serviciu şi a devenit alcoolic. „Un inginer îşi pierde serviciul, pandemia îi reduce aproape de zero şansele să-şi găsească de lucru, începe să nu se mai înţeleagă cu nevasta şi se apucă de băut, într-un asemenea mod că devine alcoolic.
Băutura devine panaceul în faţa nefericirii şi a lipsei de perspectivă în viaţă. E o partitură inedită, pentru mine şi mă bucur că am fost distribuit în acest proiect de televiziune, ce se anunţă a fi unul de mare anvergură”, a povestește Mircea Gheorghiu.
Un rol important în serial îl va avea şi procurorul Lascu interpretat de Răzvan Fodor, fratele lui Miki Scoarţă. Este un tânăr fermecător, educat. Procurorul Lascu este cel care va cerceta moartea lui Traian Dincă, bunicul Adelei.
„Mă bucur că m-am reîntors într-o echipă cu care am lucrat la multe seriale, cu oameni dragi mie şi mă refer aici deopotrivă la echipă şi la actori. Nu am mai jucat de mult timp într-o astfel de producţie, aşadar provocarea e cu atât mai mare. Personajul meu este un procuror născut şi crescut în mahala, fratele şefei Adelei şi în poveste va fi unul dintre pionii care vor crea suspans”, a declarat Răzvan Fodor.
Amintim că de curând, Antena 1 a dat startul filmărilor pentru „Adela”, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion. Producția este o adaptare liberă după serialul „O hayat Benim / This is my life”, produs de Fox Turcia.
Sursa foto: Mihai Stetcu
Fetele lui Sylvester Stallone, în Mexic, amintindu-și de bunica
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook