Anii ’80 și ’90 au produs o serie de filme care au devenit ulterior clasice. Extrem de iubite de cinefilii din întreaga lume, acestea sunt vizionate și acum, la peste 30 de ani distanță. Unul dintre aceste pelicule este „The War of the Roses” (trad. Războiul familiei Rose), o ecranizare din 1989 a romanului cu același nume, scris de Warren Adler în 1981.
În varianta din 1989, care a fost regizată de actorul Danny DeVito, actorii principali au fost Michael Douglas şi Kathleen Turner. Pelicula a câștigat numeroase premii la vremea respectivă, dar și o nominalizare la premiile BAFTA și trei la Globurile de Aur, inclusiv la categoria „cel mai bun film”.
Noua ecranizare, cu Benedict Cumberbatch și Olivia Colman
Noua adaptare a filmului din 1989 îi va avea pe actori în rolurile principale pe Benedict Cumberbatch, cunoscut pentru rolurile din „Sherlock” sau „Doctor Strange” și pe Olivia Colman, actrița care a interpretat-o pe regina Elisabeta în „The Crown”.
Scenariul a fost scris de Tony McNamara („Poor Things”, „The Great”), pe baza cărții lui Adler. Pelicula prezintă povestea unui cuplu aparent fericit, format din Theo și Ivy. Deși din exterior pare că cei doi au parte de tot ce și-ar fi putut dori vreodată, într-o zi decid să divorțeze. Începe astfel un adevărat război, căci niciunul nu vrea să plece din casa unde locuiau amândoi.
Cumberbatch și Colman sunt și producători
Noua producție, care este în prezent în dezvoltare, este o comedie cu accente noir și va fi regizată de Jay Roach, un cineast cunoscut pentru filme precum „Bombshell” şi „Meet the Parents”.
Benedict Cumberbatch și Olivia Colman sunt de asemenea creditați ca producători ai filmului. Alți producători ai proiectului îi includ pe Tom Carver și Ed Sinclair de la South of the River, iar Jonathan R. Adley și Michael Adler de la Adler Entertainment Trust servesc ca producători executivi.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook