Cea mai recentă expoziţie inaugurată la muzeul Prado din Madrid le permite vizitatorilor să inhaleze aromele a zece elemente din tabloul „The Sense of Smell”, realizat de Peter Paul Rubens şi de Jan Brueghel cel Bătrân, transmite The Guardian.
Muzeul a apelat la serviciile unor curatori, cercetători, precum şi la brandul de parfumuri Puig pentru a recrea aromele a 10 dintre elementele prezente în tabloul lui Brueghel. Inițiativa a fost luată pornind de la un fapt istoric. Cardinalul italian din secolul al XVII-lea Federico Borromeo a fost atât de impresionat de creaţiile lui Jan Brueghel cel Bătrân încât, la un moment dat, i-a scris artistului că poate simţi mirosul primăverii chiar şi în cel mai mici petale şi frunze pe care acesta le pictează.
Patru sute de ani mai târziu, cei care nu au o imaginaţie olfactivă la fel de bogată pot vizita muzeul Prado din Madrid pentru a inhala aromele picturii „The Sense of Smell” ( Sensul mirosului), realizată de Brueghel în anii 1617-18.
Cele cinci picturi dedicate simțurilor
Pictura aceasta face parte dintr-un set de cinci creaţii dedicate simţurilor. Jan Brueghel cel Bătrân înfăţişează o frumoasă grădină, plină de plante şi flori, unde păuni se plimbă agale, iar porcuşori de guineea mănâncă liniştiţi. Brueghel (foto) a pictat flora şi fauna, iar Peter Paul Rubens a contribuit la figurile alegorice care apar în tablou.
Inspirat de imaginea uimitoare, Alejandro Vergara, directorului secţiunii de pictură flamandă al muzeului Prado, i-a venit ideea de a scoate mirosurile afară din tablou. „Gândeam cu voce tare şi am avut diferite conversaţii cu prieteni şi colegi în urmă cu un an şi aşa s-a născut ideea de a ne concentra asupra simţului mirosului şi de a avea un parfumier care să lucreze asupra tabloului, să identifice elementele şi să creeze 10 arome”, a povestit Vergara.
Botaniștii au identificat zeci de plante în tablou
S-a apelat la botaniști. Cercetătorii au identificat cele 80 de soiuri de plante şi flori din pictură. Apoi, Gregorio Sola, parfumier în cadrul Puig, a început că creeze câteva dintre arome, folosind mirosurile unora dintre acestea. În final au fost montate patru difuzoare iîn camera 83 de la Prado, care difuzează miresmele calibrate cu grijă la o atingere a ecranului. Iată care sunt acestea: iasomie, trandafir, spikenard, smochin, flori de portocal, narcise, un buchet de trandafiri, iasomie şi garoafe, iris, dar şi o pereche de mănuşi cu aromă de ambră.
Pentru a nu „bruia” poezia vegetală, Sola a preferat să nu evoce şi mirosul porcuşorilor de guineea, al păunilor sau al câinelui de vânătoare prezent în cadru. Se știe că aceste animale au, fiecare, un miros specific, nu tocmai plăcut. A recreat în schimb mirosul unei zibete care stă tolănită în colţul din dreapta jos al tabloului. Difuzoarele Puig emană un miros greu de zibetă, care, din fericire, se estompează rapid.
„Zibeta (foto) emană un miros destul de aspru şi de murdar, dar se găsea în toate reţetele de parfumuri din anii 1500 şi 1600, pentru că era folosit asemenea unui fixativ, astfel încât parfumul să dureze pe piele”, a explicat parfumierul. El a explicat și că parfumul a fost creat în laborator, „așa că nici un animal nu a avut de suferit” -, iar celelalte au la bază esenţe naturale de cea mai înaltă calitate, printre care şi irisul, de două ori mai scump decât aurul din cauza procesului de extracţie lung, anevoios şi complicat.
Vergara: „Expoziţie bizară şi inovatoare”
Potrivit lui Vergara, „expoziţia bizară şi inovatoare” vrea să iniţieze vizitatorul în lumea miniaturală a lui Brueghel şi în cea a aromelor din trecut. „Brueghel este fenomenal, dar mulţi oameni nu se focalizează asupra sa, iar motivul este pentru că pictează la o scară foarte mică, iar tablourile sale sunt dificil de admirat într-un muzeu.
Însuși numele Brueghel este de asemenea complicat, întrucât oamenii nu ştiu la care Brueghel se uită, pentru că-l aveam pe Pieter Bruegel cel Bătrân, fiul lui, Jan, şi mai sunt câţiva alţi Brueghel care pot produce confuzie. Dar, „The Sense of Smell” este o pictură incredibil de frumoasă, realizată cu pensule într-un singur fir şi cu ajutorul unei lupe”, a explicat curatorul. El speră că amestecul neobişnuit de vizual şi olfactiv să stimuleze interesul vizitatorilor pentru întreaga serie dedicată simţurilor.
Pe de altă parte, e lucru știut, memoria olfactivă umană este mai puternică decât cea vizuală sau auditivă. „Cu toţii avem propria memorie olfactivă, iar ideea acestei expoziţii este ca pictura lui Jan Brueghel să-şi lase propria amprentă olfactivă asupra noastră a tuturor”, a mai spus Alejandro Vergara.
Sursa foto: www.museodelprado.es
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook