Simona Ionescu / Redactor Șef

Urmează momente cumplite pentru prinții William și Harry. Tragedia morții mamei, răscolită din nou

Urmează momente cumplite pentru prinții William și Harry. Tragedia morții mamei, răscolită din nou
Al șaselea sezon al serialul The Crown este așteptat cu sufletul la gură de  fani. După ce a readus monarhia în zona de interes, acesta va întoarce pe toate părțile poate cel mai sensibil subiect din familia regală.

Luna viitoare, odată cu lansarea noului sezon The Crown pe Netflix, urmează momente cumplite pentru prinții William și Harry. Tragedia morții mamei lor, care s-a produs când erau niște adolescenți, de 15, respectiv 12 ani, va fi răscolită din nou. Sezonul al șaselea al seriei va începe la jumătatea lunii noiembrie şi va continua în decembrie, informează AFP.

Primele episoade vor fi disponibile online începând cu data de 16 noiembrie, iar o a doua parte va fi difuzată din data de 14 decembrie. Anticipând lansarea noului sezon, Netflix a publicat un trailer în care apar cele trei actriţe care au interpretat-o pe suverana britanică în serial – Claire Foy, Olivia Colman şi Imelda Staunton – care poate fi auzită spunând celebra replică a Elisabetei a II-a, „It’s not a choice, it’s a duty (n.r. trad. – Nu este o alegere, este o datorie).

Momente cumplite pentru prinții William și Harry

Ca și în  sezoanele anterioare, producătorii dau asigurări familiei regale că au tratat „cu delicateţe” subiectul morţii prinţesei Diana. „Suntem oameni atenți și sensibili”, susțin aceștia. Dar, așa cum au făcut cu alte ocazii, una au spus și altceva s-a văzut pe ecrane.

Sezonul trecut a prezentat mai ales perioada divorțului dintre actualul rege Charles al III-lea, pe atunci prinţ de Wales, și prințesa Diana. Ultimul sezon pune accent pe accidentul de maşină în care a murit prinţesa. Tragedia s-a întâmplat în 1997, la Paris, în mașină aflându-se şoferul şi de fiul omului de afaceri egiptean Mohamed Al-Fayed, Dodi Al-Fayed.

Noul sezon al filmului care reprezintă unul dintre cele mai mari succese ale platformei americane de streaming Netflix ar mai trebui să prezinte mandatul premierului laburist Tony Blair, precum şi începutul relaţiei dintre prinţul William şi Kate Middleton.

„Nu încercați să ne urmați”

Rememorarea tragicului accident în urma căruia au rămas orfani de mamă, nu e deloc confortabilă pentru prinții William și Harry. Pe 31 august s-au împlinit 26 de ani de la moartea Prințesei Diana, care și-a pierdut viața după ce a suferit răni fatale într-un accident de mașină dramatic.

Accidentul a avut loc când șoferul Dianei, Henri Paul, a pierdut controlul mașinii și s-a ciocnit cu o coloană în mijlocul tunelului Pont de l’Alma, în timp ce încerca să îi ferească pe aceasta și pe iubitul ei, de paparazzi. Toți cei trei ocupanți ai mașinii au decedat: șoferul, prințesa, iubitul ei, Dodi Al Fayed.

Detalii incendiare despre moartea prințesei Diana (VI). Cronologia unei tragedii
Așa a arătat mașina în care se afla prințesa Diana în momentul tragicului accident de la Paris din 1997

La ora 12.18 Mercedes-ul cu Diana și Dodi este la hotel, înconjurat de paparazzi. Una dintre ultimele poze cu Diana în viață este făcut în timp ce urcă în mașină. Paul le spune fotografilor: „Nu încercați să ne urmați; în orice caz, nu ne veți prinde”. Urmează o goană nebună pe străduțele pariziene spre Pont de l’Alma.

Aproape de intrarea în pasajul subteran, Mercedesul care rulează cu mult peste viteza admisă, evită o coliziune cu un Fiat Uno alb. Șoferul pierde controlul mașinii de două tone care intră în pilonul 13 al tunelului. Impactul îi ucide instantaneu pe Dodi și Paul. Diana e rănită în mod critic. La sosirea unui medic ce trecea prin pasaj și care a oprit să acorde ajutor victimelor, și, mai apoi, la sosirea paramedicilor, Diana era încă în viață și conștientă. Apoi starea ei s-a depreciat galopant, medicii neputând să o salveze,.

Cine a fost Lady Diana

Supranumită „prințesa inimilor”, Lady Diana s-a născut la 1 iulie 1961 și a fost cel de-al treilea copil din cei patru ai Vicontelui de Althorp, Edward John Spencer și ai lui Frances Ruth Burke Roche. După divorțul părinților săi, toți copiii au rămas în grija tatălui.

Prințesa Diana a fost cu adevărat iubită de britanici, dar și de oamenii din întreaga lume. Ei îi spuneau „prințesa inimilor”

Lady Diana a devenit cunoscută în toată lumea după căsătoria cu Charles. A avut doi copii cu acesta – prinții William și Harry, dar a avut o căsnicie umbrită de relația soțului ei cu Camilla. În final, divorțul a fost inevitabil.  Moartea neaşteptată a prințesei Diana, în urma accidentului din vara anului 1997, de la Paris, a devenit una dintre cele mai misterioase și controversate dispariții ale unei personalități din istoria recentă.

Sursa foto: Instagram, Daily Mail

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre