Căutând bucuria de a trăi, frații Cătălin și Adrian Păduraru, unul doctor în oenologie și degustător autorizat, pasionat de cultură și altul, actor și educator, pasionat de vinuri, au pregătit, din 12 septembrie, în emisiunea „Fraţi de viţă”, cele mai diverse informaţii despre lungul drum al strugurelui din vie, până la licoarea aromată din pahar.
Dacă vă place vinul, această emisiune vă invită într-o călătorie de iniţiere! Astfel, veţi avea şansa să aflați lucruri noi despre „licoarea zeilor” şi să descoperiţi locuri minunate din România, fără a fi nevoie de efort sau cursuri de specialitate.
De la arta degustării, până la diversele accesorii din domeniu, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, pe TVR 2, telspectatorii vor pătrunde în podgorie, pentru a cunoaşte vinurile și soiurile de struguri din care sunt obținute, dar şi combinaţiile culinare asociate cu vinul zonei.
„Vinul este istorie, identitate națională, cultură, pârghie pentru bunăstare socială, valoare economică, bucuria vieții. România vitivinicolă de astăzi – cu extensiile oenoturism și oeno-farma-cosmetice – oferă șansa tinerilor de a-și clădi un viitor aici și șansa unui bine colectiv mult așteptat. Ne propunem – prin această emisiune – să dobândim cu toții cunoașterea de a fructifica aceste șanse”, a spus Cătălin Păduraru.
Traseul lor nu include doar podgoriile şi cramele renumite ci şi locuri noi sau despre care s-a vorbit mai puţin. Utile vor fi şi informaţiile despre tradiţii, obiceiurile şi reperele culturale ale zonei, atracţiile turistice, dar şi istoria vinului în România, sau informaţii care să infirme sau confirme diverse mituri legate de vin. „Cred că o emisiune de televiziune poate fi subtilă şi cu popularitate deopotrivă. Cred că subiectele pot fi privite şi din perspectivă culturală şi ştiinţifică. Cred că totul poate fi povestit relaxat, cu simplitate, bun simţ şi umor. Sper!”, a spus Adrian Păduraru.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook