Simona Ionescu / Redactor Șef

Vlad, final de sezon. Ce va urma?

Vlad, final de sezon. Ce va urma?
Românii au urmărit cu sufletul la gură finalul sezonului serialului Vlad. Tensiunea a fost maximă, au ieșit la iveală o mulțime de secrete bine păzite. Acum toată lumea așteaptă să vadă ce va urma.

Telespectatorii au avut parte de un sezon palpitant, care a culminat cu arestarea lui Vlad de către Petre Toteanu, chiar la finalul episodului care a încheiat sezonul.

Procurorul Petre Toteanu a fost unul dintre personajele-cheie ale acestui sezon, fiind cel care a săpat neobosit în căutarea adevărului, descurcând ițele și punând cap la cap elementele poveștii lui Adrian Anuței.

Protagoniștii serialului, actorii Olimpia Melinte și Adrian Nartea, dezvăluie care sunt gândurile lor la final de sezon. Olimpia Melinte mărturisește că nu-i vine să creadă că serialul a ajuns la finalul celui de-al treilea sezon: „Parcă nu-mi vine să cred că am ajuns la final de sezon trei. Am învățat atât de mult din această experiență și le sunt recunoscătoare celor care mi-au dat șansa să o joc pe Eliza și mai ales fanilor acestui serial. Fără ei proiectul acesta n-ar fi ajuns până aici. Le mulțumesc tuturor!”

Adrian Nartea este bucuros pentru toate mesajele și reacțiile frumoase primite de la fanii serialului. „Sunt 2 ani și jumătate de când am început munca pentru serialul Vlad și iată-ne la finalul sezonului 3, unul spectaculos. M-au bucurat toate reacțiile publicului, mulțimea de mesaje primite în online, care mi-au confirmat cât de implicați sunteți toți. Într-adevăr, finalul de sezon este unul controversat, dar credeți-mă, există o explicație”, a mărturisit acesta.

Primul serial românesc realizat la standarde cinematografice

Vlad, care a avut premiera pe 25 februarie 2019, este primul serial românesc realizat la standarde cinematografice, produs și difuzat de Pro TV, o adaptare a serialului turcesc Ezel. Din distribuția serialului fac parte actori talentați, cu numeroase premii în palmares și nominalizări la cele mai importante gale din industria cinematografică națională și internațională.

Scenariul serialului întrepătrunde trecutul și prezentul. Acțiunea este centrată pe povestea lui Adrian (Anghel Damian) / Vlad (Adrian Nartea), tânărul care a fost trădat de cei apropiați și închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf.

După câteva experiențe traumatizante, acesta primește o șansă la o nouă viață în care are posibilitatea de a-și regla și toate conturile cu cei care l-au trădat. Bărbatul întâlnește un personaj cheie care îi devine mentor și îl ajută să își schimbe identitatea, devenind Vlad, un bărbat puternic, bogat, cuceritor, care are alături aliați și pune la punct un plan perfect de răzbunare.

Sursa foto: Pro TV

 Cine e bărbatul care i-a schimbat viața Andreei Marin. Niciunul din iubiții ei nu a reușit…

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre