Florin Ristei a trecut de la postura de jurat al emisiunii XFactor la cea de producător muzical, iar acest lucru îl face foarte mândru. Starul le-a dat vestea fanilor săi, mărturisind că așa cum a fost el ajutat să câștige show-ul fenomen, tot așa oferă sprijinul său concurenților.
„Acum încerc să-i dau o direcție muzicală, să-l facem să sune cât știm noi de bine”
„Da, începe @xfactor.romania. Și cum nu puteam să lipsesc, anul ăsta sunt producător muzical. L-am câștigat în 2013, am fost jurat în 2020 și 2021, acum încerc să-i dau și o direcție muzicală. Și, împreună cu echipa mea, să-l facem să sune cât știm noi de bine.
Ne vedem la preselecții din septembrie. Hai!”, a fost mesajul cântărețului. Glumeț așa cum îl știe toată lumea, Ristei nu exclude posibilitatea ca „la anul, poate, să mă vedeți cameraman sau regizor de emisie, ca să le fac chiar pe toate!”.
„Mă bucur că am fost ales ca producător muzical pentru noul X Factor”
Artistul spune că se bucură foarte mult că a fost ales producător muzical pentru noua emisiune X Factor și alături de colegii săi le-a promis concurenților „cele mai bune condiții în care să performeze la cele mai înalte standarde.
Aşa cum şi eu am fost ajutat la rândul meu, acum 11 ani, aşa îi voi ajuta şi eu să îşi găsească cea mai bună voce interioară pe care să le-o arate oamenilor”. Ristei promite că va fi alături de fiecare concurent și e curios, la rândul său, ce provocări va avea acest nou „job” într-un asemenea show.
Juriul va fi format din Delia, Ștefan Bănică, Marius Moga și Puya
Anul acesta, din juriul emisiunii XFactor vor face parte Marius Moga, Ștefan Bănică, Delia și Puya, patru dintre cele mai în vogă vedete ale României. „Îmi doresc să fiu un mentor care inspiră. Vreau să le ofer viitorilor artiști sfaturi bazate pe experiența mea și să-i ajut să-și găsească încrederea de care au nevoie pentru a-și depăși limitele”, le-a transmis Moga viitorilor concurenți.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook