Documentul a fost semnat de decanul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Antonio Momoc și de președintele Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind, Cristi Godinac.
Proiectul își propune să asigure, în contextul dificil al pandemiei, studenților la licență și master ai FJSC-UB posibilitatea de a cunoaște cerințele pieței muncii, o capacitate crescută a acestora de a se adapta la cerințele angajatorilor, posibilitatea studenților de a fi îndrumați în direcția unei bune inserții pe piața muncii și, nu în ultimul rând, creșterea nivelului de informare și dezvoltare de cunoștințe pentru întreaga comunitate academică.
Parteneriat European FJSC- MediaSind în sprijinul angajării studenților și absolvenților de la jurnalism
Obiectul Acordului de parteneriat îl reprezintă desfășurarea de acțiuni și evenimente cu rol în generarea de cunoștințe și dezvoltarea de competențe profesionale, în vederea derulării unor activități profesionale și educaționale de interes reciproc.
Decanul Universității, conf. univ. dr. Antonio Momoc, a subliniat importanța proiectului și al parteneriatului CU MediaSind: “Viziunea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării este promovarea prin educație și cercetare a valorilor democrației liberale, a statului de drept și a respectării drepturilor omului și ale cetățeanului, prin protejarea drepturilor fundamentale constituționale la exprimare liberă și la informare corectă. Profesionalizarea presei, independența editorială, respectul față de interesul public, etica profesională în comunicarea publică, în PR și publicitate, reprezintă principiile academice și instrumentele formării prin care încurajăm o cultura politică a participării și implicării democratice. În contextul amenințărilor la adresa democrației liberale, a infodemiei, a dezinformării pe rețele sociale și tentativelor de manipulare ale publicului, rolul jurnaliștilor profesioniști este unul strategic pentru apărarea interesului public, al modelării opiniei publice și al promovării valorilor democrației contemporane. Protejarea drepturilor jurnaliștilor este unul esențial în democrația contemporană. Acordul nostru cu MediaSind exprimă angajamentul nostru pentru un jurnalism de calitate și pentru o presă independentă.”
Președintele SRJ MediaSind, Cristi Godinac, a promis că organizația pe care o conduce se va implica activ prin profesioniștii pe care îi are în principalele instituții publice și private din mass-media, membrii în Filialele MediaSind AGERPRES, MediaSind TVR, MediaSind Radio România și MediaSind Freelanceri, să sprijine integrarea studenților și absolvenților de la specializarea jurnalism și comunicare pe piața media. Totodată, prin organizațiile internaționale la care este afiliat prin Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind, Federația Europeană a Jurnaliștilor și Federația Internațională a Jurnaliștilor, MediaSind va organiza schimburi de experiență cu profesioniștii de la instituțiile de prestigiu din mass-media: “Studenții și absolvenții FSJC vor învăța de la profesioniștii MediaSind că viitorii angajați au și drepturi, nu numai obligații, vor învăța despre importanța negocierii colective a drepturilor din piața muncii, a clauzei de conștiință a jurnalistului, dar și despre drepturile financiare care trebuie să fie asigurate de către orice angajator din mass-media.” – a afirmat Cristi Godinac.
Reprezentanții celor două entități au anunțat că în scurt timp, de Ziua Mondială a Libertății Presei, împreună cu Agenția Națională de Presă AGERPRES și cu principalele universități din țară partenere, vor reiniția Proiectul ReStart pentru un jurnalism de calitate, proiect suspendat din cauza pandemiei.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook