Gwyneth Paltrow a ajuns la fundul sacului, astfel că a fost nevoită să împrumute bani grei pentru a putea să-și renoveze proprietatea din Montecito, California. Actrița și soțul ei, Brad Falchuk, au achiziționat casa în anul 2016 pentru suma de 4,9 milioane de dolari.
Actrița, care deține platforma Goop, este la curent cu noutățile în materie de sustenabilitate precum și cu metodele moderne de a construi o locuință, astfel că ea și soțul ei și-au dorit o locuință care să respecte aceste standarde.
Paltrow a împrumutat 22 de milioane de dolari
În urmă cu șapte ani, vedeta și soțul ei s-au decis să dărâme casa achiziționată și să construiască alta în loc. Renovările au fost încheiate în totalitate anul acesta, însă în urmă cu ceva timp cuplul a rămas fără bani.
Soluția găsită de actriță a fost să ipotecheze întreaga proprietate din Montecito în schimbul sumei de 22 de milioane de dolari oferiți de banca City National prin fondul Lighthouse. Suma fabuloasă a fost obținută în noiembrie 2021 și a fost utilizată integral în scopul renovării proprietății, scrie Page Six.
Casa este dotată cu piscină olimpică și panouri solare
Locuința a fost dotată cu o piscină de dimensiuni olimpice precum și cu nu mai puțin de 60 de panouri solare. Proprietatea conține și o casă de oaspeți care a stârnit controverse anul trecut, după ce a fost listată pe platforma de închirieri Airbnb.
„Casa mea din Montecito este sanctuarul meu pentru odihnă și claritate mentală. Merg acolo să mă reîncarc, să visez cu ochii deschiși la ceea ce construim la Goop și să mă reconectez cu familia și prietenii dragi”, scria actrița în descrierea anunțului la momentul respectiv.
Vecinii au fost nemulțumiți de închirierea casei
Deși se pare că Gwyneth Paltrow a dorit să câștige bani de pe urma proprietății, mai ales că are un împrumut de plătit, vecinii ei celebri nu au reacționat deloc bine la listarea pe Airbnb și nici la renovarea pentru care vedeta a depus atâta efort, în special financiar.
„A creat o revoltă cu vecinii de pe toate cele trei laturi”, a declarat un purtător de cuvânt al unuia dintre vecini pentru sursa citată. Acesta a mai menționat că noua clădire este prea mare, prea înaltă și incompatibilă cu casele adiacente, deoarece blochează vederea acestora.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook