Anca Țurcașiu spune că a primit un semn divin important. Știe ce trebuie să facă în viitor

Anca Țurcașiu a început 2025 cum nu se poate mai bine: cu o supervacanță de două luni. Locurile superbe pe care le vizitează o încarcă cu energie și le-a povestit prietenilor și ce a descoperit într-o plăcintă cu răvaș.
Lung drumul spre Boracay pentru Anca Țurcașiu și Călin Șerban, iubitul său, dar a meritat tot efortul. Mai ales că în aeroport au avut parte de sărbătoarea Anului Nou Chinezesc. Dar și de o plăcintă cu răvaș cu un mesaj care a pus-o pe gânduri, căci l-a interpretat ca pe un semn divin.
„Astăzi am plecat din Bohol spre Caticlan, Boracay și în aeroport am avut parte de sărbătoarea anului nou chinezesc. Ba chiar am primit și o plăcintă cu răvaș în care scrie că trebuie să am încredere în intuiția mea. Anul Șarpelui de lemn!
La mulți ani! A fost o zi de călătorie de 12 ore în care am schimbat mașină, apoi feribot, iar mașină, avion, tuk tuk, barcă, tuk tuk și în sfârșit am ajuns… De mâine @calin_serban_ și cu mine revenim cu poze și filmulețe”, a spus vedeta pe rețeaua de socializare.
Un moment mult așteptat al vacanței a fost atunci când au făcut cunoștință cu niște animale extrem de simpatice, cele mai vechi primate care trăiesc pe pământ: tarsierii.
„Extraordinar! Azi: Tarsierii! Cele mai vechi primate care trăiesc și nu sunt maimuțe! Wow! Astăzi am călătorit 100 de km ca să îi intalnim! Trăiesc doar în Bohol, în Malaezia și în Brunei. Numele de tarsieri vine de la degetele picioarelor,incredibil de lungi.
Au cei mai mari ochi proporționali cu corpul. Își pot roti gâtul 180 de grade în orice direcție. Sunt carnivori și trăiesc pe Pământ de 45 de milioane de ani… Au doar 9 cm și o coadă lungă de până la 20 cm. A fost fascinant!!! Suntem foarte fericiți că am reușit să-i vedem și ne bucurăm mult să împărțim această experiență unică cu voi!”, le-a spus Anca prietenilor din online într-un video foarte interesant.
Anca și Călin împlinesc astăzi un an și o lună de iubire, iar artista spune că a avut parte de un adevărat spectacol al naturii, martoră la dragostea lor atât de frumoasă.
„Nuuu… nu se poate așa ceva… Am ieșit la plimbare în momentul în care cele mai frumoase culori erau pe cer…. @calin_serban_ și cu mine împlinim azi un an și o lună de iubire! Credem că cerul a făcut acest dar pentru noi…”, a fost mesajul postat de Anca Țurcașiu în mediul online.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook