Simona Ionescu / Redactor Șef

Anca Țurcașiu și-a făcut un tatuaj îndrăzneț. Iubirea pentru Șerban Călin a făcut-o să-și retrăiască prima tinerețe – Foto

Anca Țurcașiu și-a făcut un tatuaj îndrăzneț. Iubirea pentru Șerban Călin a făcut-o să-și retrăiască prima tinerețe – Foto
Povestea dintre Anca Țurcașiu și partenerul ei, Șerban Călin, este una care inspiră și demonstrează că iubirea adevărată nu ține cont de vârstă, contexte sau trecut. Cei doi par să trăiască o adevărată a doua tinerețe, redescoperind bucuria de a iubi și de a construi împreună un nou început.

Anca Țurcașiu și-a făcut un tatuaj îndrăzneț, căci ubirea pentru Șerban Călin a făcut-o să-și retrăiască prima tinerețe. Deși ambii sunt trecuți de 50 de ani și, deja, bunici, acum își scriu mesaje pe corp.

Chiar dacă se cunoșteau de 20 de ani și au fost căsătoriți și au făcut copii la tinerețe, ambii, în 2024, Anca Țurcașiu și Șerban Călin s-au regăsit și s-au îndrăgostit ca în adolescență. La 1 ianuarie 2026, cei doi au anunțat că au 2 ani de relație. Momentul „declanșator” a fost chiar Revelionul 2024, când s-au revăzut și „ceva magic s-a întâmplat”, după cum au spus. Inițial, au fost foarte discreți cu povestea lor, ca apoi să ajungă să o expună detaliat.

Anca Țurcașiu și-a făcut un tatuaj îndrăzneț

Prin tot ceea ce fac, ei arată că nu trăiesc doar o relație, ci o reconectare profundă cu sinele și cu celălalt. Ce îi diferențiază însă de alte cupluri este modul în care aleg să-și marcheze această iubire: nu prin verighete, ci prin tatuaje încărcate de simbolism.

În timp ce mulți aleg simbolurile clasice ale uniunii, Anca Țurcașiu și-a făcut un tatuaj îndrăzneț, al doilea, iar Șerban Călin, iubitul ei, și l-a desenat și el pe corp. Ei au decis să își scrie povestea de iubire pe piele, cu cerneală, transformând fiecare experiență într-o amintire permanentă. Actrița a explicat chiar filosofia din spatele acestui gest emoționant.

„Niciodată nu e prea târziu să-ți împlinești visurile…. Am hotărât, împreună cu Călin, ca de fiecare dată când plecăm din vara noastră de călătorie din timpul iernii de aici, să ne facem un tatuaj care să ne rămână amintire pe veci”, a relatat artista.

Această tradiție a devenit un ritual al iubirii lor, o dovadă vie că fiecare moment petrecut împreună contează și merită păstrat pentru totdeauna.

Primul tatuaj: începutul unei povești

Prima lor experiență de acest fel a avut loc într-un decor exotic, în Filipine. Acolo au decis să își unească numele într-un singur simbol.

Anca Țurcașiu și-a făcut un tatuaj îndrăzneț. Iubirea pentru Șerban Călin a făcut-o să-și retrăiască prima tinerețe – Foto
Anca Țurcașiu și Călin Șerban
Foto: Instagram / @ancaturcasiu

„Anul trecut, în Filipine, ne-am tatuat numele noastre împreună, ANCALIN, la încheietura mâinii”, a mai dezvăluit cântăreața, arătând că tatuajul pe care îl poartă, identic, ambii, este un simbol al unității și al deciziei de a merge împreună mai departe, indiferent de provocări.

Al doilea tatuaj: pasărea Phoenix, simbolul renașterii

Cel mai recent tatuaj ales de cei doi este încărcat de o simbolistică și mai profundă. Ei și-au tatuat pasărea Phoenix. Aceasta reprezintă renașterea, transformarea și nemurirea – exact ceea ce simt că trăiesc împreună.

„Anul acesta am ales pasărea Phoenix, ca semn al reînnoirii și al nemuririi. Pentru că simțim că viețile noastre au reînceput din ziua în care ne-am unit destinele”, a mai spus Anca Țurcașiu despre tatuajul îndrăzneț pe care și l-au făcut.

Tatuajele lor nu sunt simple desene, ci repere emoționale. Fiecare simbol marchează un loc, o experiență, o etapă din povestea lor.

„E o legătură foarte puternică care are și însemnătatea amintirii clipelor petrecute în fiecare loc pe care-l alegem pentru o nouă vară. E pentru totdeauna!”, mai arată vedeta.

Într-o lume în care relațiile se destramă peste noapte, Anca Țurcașiu și Șerban Călin aleg permanența. Aleg să transforme iubirea într-o artă vizibilă, imposibil de ignorat sau uitat. Ceea ce trăiesc este o a doua tinerețe, dar una mai conștientă, mai profundă și mai asumată. Nu mai este vorba despre impulsuri sau idealuri naive, ci despre o iubire matură, construită pe experiență și alegeri deliberate. Mesajul transmis de Anca este unul puternic și motivațional.

„Niciodată nu e prea târziu să o iei de la capăt, să faci ceea ce nu credeai vreodată…”, spune ea.

Foto: Instagram / @ancaturcasiu

Citește și: Cum arată Anca Țurcașiu fără machiaj! De când iubește, nu-i mai pasă – Video

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri