De altfel, Britney Spears a avut o reacție imediată după arestarea fostului iubit. Ea a anunțat, pe rețelele sociale că „celebrează micile bucurii” și îl umilește pe Justin Timberlake, care a fost prins beat la volan. Ea a încărcat o fotografie cu un cocktail de fructe, cu legenda: „Sunt bucuriile mici, știi tu!!!”
Spears a inclus și o fotografie cu picioarele ei încrucișate, în timp ce se relaxa în piscină. În două postări ulterioare, artista a probat rochii cochete în camera ei de hotel, înainte de a ieși pentru o noapte în Sin City.
Britney Spears se răzbună pentru mesajul rușinos primit în 2007
Postările lui Spears vin la doar câteva ore după ce a fost dezvăluită arestarea lui Timberlake, arată Daily Mail. Practic, vedeta i-a plătit cântărețului o poliță mai veche. Amintim că un clip din 2007, în care Timberlake pare să o avertizeze pe Spears să „nu mai bea”, a devenit viral în contextul arestării sale pentru conducere sub influența alcoolului.
View this post on Instagram
Videoclipul îl surprinde pe Timberlake, acceptând un premiu Brit într-un discurs preînregistrat: „Nu mai bea. Știi cine ești. Vorbesc cu tine. Nu mai bea, o să te faci de râs (…)”. La momentul respectiv, Spears era supusă unor critici intense și și-a ras capul la doar două zile după ceremonie.
Timberlake a insistat ulterior, într-un interviu pentru GQ, că remarcile nu erau despre ea, dar mulți au interpretat mesajul ca fiind adresat lui Britney Spears. Acum, internauții au reacționat imediat, amintind întâmplarea din 2007. „Și după 17 ani, a ajuns să-și mănânce propriile cuvinte. Culegi ce semeni”, i-a transmis un internaut lui Justin Timberlake.
Arestarea lui Justin Timberlake
Amintim că artistul pop a fost oprit în Sag Harbor, New York, puțin după miezul nopții de marți, după ce a trecut pe lângă un semn de oprire și a fost observat de oamenii legii deviat de pe traseu. El se întorcea de la o cină cu prietenii la American Hotel.
Conform ofițerului care l-a arestat, Timberlake avea „ochii roșii și sticloși” și „un miros puternic de băutură alcoolică … emana din respirația sa”. De asemenea, era „incapabil să se focuseze”, „avea un discurs lent”, „era nesigur pe picioare” și „a avut performanțe slabe la toate testele standardizate de sobrietate”.
Conform ofițerului, Timberlake a dat și „o declarație verbală”: „Am băut un martini și mi-am urmat prietenii acasă”. De trei ori a refuzat să facă un test de alcoolemie înainte de a fi acuzat de conducere sub influența alcoolului și citat pentru două încălcări ale legislației în trafic.
Surse: „Nu este un secret. Toată lumea știe”
Justin Timberlake are probleme cu alcoolul de mult timp, potrivit unor surse care au vorbit exclusiv pentru Page Six. „Nu este un secret. Toată lumea știe”, a declarat un insider din industria muzicală, care a avut acces la aceste informații acum doi ani. „Are o problemă reală cu băutura, (consumă) multă marijuana – dar o problemă majoră (e) cu alcoolul, și a ascuns și mascat acest lucru de ani de zile”.
Cu toate acestea, o altă sursă a declarat pentru aceeași sursă că Timberlake nu a consumat alcool de ceva vreme înainte de arestarea sa de marți și că a pierdut chiar și în greutate și a adoptat un stil de viață mai sănătos, înainte de lansarea turneului său mondial „Forget Tomorrow”, în aprilie.
Justin Timberlake a recunoscut în trecut că bea „prea mult”
De-a lungul anilor, Justin Timberlake a recunoscut că bea „prea mult”. În stare de ebrietate a avut apariții sau fapte pentru care a trebuit să își ceară scuze. De exemplu, în noiembrie 2019, au apărut fotografii cu el ținându-se de mână cu actrița Alisha Wainwright, într-un bar din New Orleans. Artistul era căsătorit atunci, fără planuri de divorț, după cum s-a văzut, relația sa durând și în prezent. Surse au declarat pentru The Sun la acea vreme că Timberlake „părea să fi băut foarte mult și era instabil pe picioare”.
În luna următoare, fostul membru NSYNC – care este căsătorit cu Jessica Biel din octombrie 2012 – și-a cerut scuze public pentru calvarul pe care i l-a adus acesteia în viață. „Am băut prea mult în acea noapte și regret comportamentul meu. Ar fi trebuit să știu mai bine. Acesta nu este exemplul pe care vreau să-l ofer fiului meu”, a insistat cântărețul, care acum are doi fii – Silas, de 9 ani, și Phineas, aproape 4 ani – împreună cu Jessica Biel.
Mai mult, într-un interviu din 2014 cu Oprah Winfrey, Timberlake a dezvăluit că, la un moment dat, „a băut o sticlă întreagă de whisky (dintr-o dată)”. Totodată, în 2006, el a declarat pentru Observer Music Monthly că uneori „sunt ca toți ceilalți – mă îmbăt complet, am consumat și eu destule droguri și am fost prins în locuri jenante. Doar că (în general) mă asigur că nu sunt camere în jur”.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook