Carmen Brumă le dă clasă doamnelor și domnișoarelor, dar nu întotdeauna a arătat atât de bine.
Carmen Brumă, goală la -35 de grade. Ce s-a întâmplat cu iubita lui Mircea Badea. Exclusiv
La o discuție cu Ilinca Vandici, invitată în podcast-ul acesteia, Carmen Brumă a povestit despre momentele în care ar fi făcut orice să fie slabă. “Am mâncat supă de varză până mi-au crescut frunze, am băut oțet, Ajusesem într-un stadiu în care atunci când mergeam pe stradă și ajungem în fața unei cofetării și vedeam prăjituri, automat îmi țâșneau lacrimi din ochi.
Era ceva ce nu puteam controla. Din fericire, am transformat această suferință în ceva pozitiv. Ea m-a modelat și m-a făcut omul care sunt astăzi. Dar, datorită ei, mi-am descoperit pasiunea pentru ceea ce fac. Și simt că asta e menirea mea”, a explicat Carmen.
Vedeta i-a explicat Ilincăi că mama sa a găsit-o în balcon, întinsă pe jos, pe -35 de grade Celsius. S-a gândit că se va îmbolnăvi, va ajunge internată în spital și astfel va reuși să slăbească atât de mult până va ajunge la greutatea ideală. Eram întinsă, stăteam, în speranța că o să mă îmbolnăvesc și voi ajunge la spital. Chiar dacă a trecut prin momente grele, Carmen spune că și acum are momente în care trișează.
„Mă bucur când vine fi-miu peste mine, la ora șase, mă trezește și mă pupă”
Iubita lui Mircea Badea e conștientă că nimeni nu poate avea tot ce-și dorește, dar se consideră o femeie împlinită în cele mai importante aspecte ale vieții. Ce o bucură în fiecare zi?
„Bucuriile alea care contează și starea aia de fericire la care noi toți aspirăm nu e așa continuă și profundă, nu se mai termină niciodată.
E formată din bucurii mici, simple, mărunte, pe care de multe ori uităm să le percepem. De exemplu, mă bucur când vine fi-miu peste mine, la ora șase, mă trezește și mă pupă. Mă bucură mesajele pe care le primesc zilnic de la femeile care îmi urmează programele și îmi mulțumesc pentru că le-am schimbat viața.
Asta e exprimarea lor și pentru mine e copleșitor. Și e una dintre marile mele satisfacții să fac parte din procesul ăsta de transformare a cuiva. Sigur că meritul e al lor, dar faptul că mă fac părtașă la reușita lor, mă încarcă teribil cu energie. (Video aici)
Mă bucur și când îmi este o mâncare, că mă duc cu drag la serviciu, că încă găsesc bucurie în tot ceea ce înseamnă televiziune. Dragul ăsta de a te trezi dimineața și a-ți face treaba. Dacă nu ai asta în fiecare zi, ești mâncat”, s-a destăinuit Carmen.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook