Cătălin Scărlătescu și-a găsit sufletul pereche. Doina Teodoru „pare că mă înțelege”, a glumit simpaticul bucătar. Recunoaște că s-au potrivit și îl face un bărbat fericit.
„Ne-am potrivit cumva”
Ce l-a atras pe Doina? În primul rând „inteligența”.
„E o femeie foarte inteligentă, un om spectaculos. Pare că mă înțelege și poate să o și joace, știi? Dacă mă vede că sunt supărat, nu poate să-l joace pe Baiazid… Nu știu, pur și simplu, a fost match. Ne-am potrivit cumva. Și de atunci am rămas doar împreună”, a povestit Scărlătescu.
Scărlătescu a cerut-o în căsătorie după o vacanță la Roma
Îndrăgostit de această minunată femeie, Cătălin Scărlătescu a tras aer în piept și a făcut și următorul pas: a cerut-o în căsătorie. Evenimentul s-a petrecut după o vacanță petrecută la Roma și a fost inedit. Pentru că întrebarea a venit tocmai când cei doi aveau ceva discuții în contradictoriu.
„Eram pe ceartă, pe scandal. Că la noi, când începe cearta, e ceartă”
„Inelul l-a primit. Aici, în București, într-un restaurant. Ne întorsesem de la Roma, eram pe ceartă, pe scandal. Că așa e la noi, când începe cearta, e ceartă. Suntem două firi foarte asumate. Eu vreau ceva, ea vrea altceva. Suntem diferiți total. Ea nu mănâncă (n.r. deloc) carne, eu mănânc, ea mănâncă super picant”, a mai spus Cătălin Scărlătescu în podcastul lui Măruță.
S-au cunoscut în vara lui 2021
În ceea ce privește căsătoria, deocamdată nu se pune problema de așa ceva, pentru că nici unul nu se grăbește.
„Dacă e să vină ceva, o să vină. Am mai avut și eu așa din alea: Hai să mă-nsor dar nu a fost să fie. Dacă nu se întâmplă lucruri în viață, mai bine că nu s-au întâmplat. Cineva mă protejează”, susține cheful. Cătălin și Doina sunt împreună de trei ani și, chiar dacă există o diferență de vârstă de 17 ani, cei doi simt că sunt făcuți unul pentru celălalt.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook