Ce punea mama în pachețelul pentru școală în comunism? Când au apărut sandvișurile

În zilele noastre, sandvișuri se găsesc în magazine și sunt pe toate gusturile. La fel lactatele, mezelurile, dulciurile. Vă amintiți ce vă punea mama în sandviș, în comunism?

Aum, de la vârste foarte mici, copiii merg la fast-food cu părinții. Însă, în comunism pachetul pentru școală era o problemă pentru că magazinele erau mai mult goale. Un sandviș ”cu ceva” și un măr, cam ăsta era pechețelul cu mâncare.

Ce vă punea mama în sandviș în comunism?

Înainte de 1989, găseai la chioșcul de lângă școală biscuiți Eugenia, napolitane, deliciosul baton, un ”polonez” cu nucă ori o gogoașă cu gem. Dar pachețelul de la mama era de bază.

Mama făcea un mic dejun înainte de școală: un ceai îndulcit, un triunghi de brânză topită, un ou fiert moale ori o felie de pâine cu gem sau marmeladă.

La pachet, punea sandvișuri cu mezeluri, brânză, ou fiert. Mezelurile nu erau prea multe: parizer, salam de vară, salam italian, salam Victoria, șuncă presată, mușchi țigănesc.

Părinții mai descurcăreți găseau carne pentru șnițele, măsline, telemea, iar iarna apărea câte o banană și miroasea a portocale.

Erau gustoase și sanvișurile din pâine unsă cu unt și brânză sau gem. Pe gustul elevilor erau și ouăle fierte tari, tăiate rondele și puse între felii de pâine unse cu unt sau margarină.

Alături, mama mai punea și un măr, ”plin de vitamine”.

Când au apărut sandvișurile

Legenda spune că lordul John Montagu, al IV-lea Earl de Sandwich (1718-1792), a cerut să-i fie adusă, aparent pentru a nu se ridica de la masa unde juca cărţi, „o bucată de carne de vită, puţin sărată, între două felii de pâine“, pentru ca grăsimea să nu i se lipească de mâini.

”Bucăţile de carne caldă“ au păstrat numele lordului, nu pentru că el ar fi inventat acest fel de mâncare, ci mai degrabă datorită popularităţii lui în rândul prietenilor lordului Sandwich, care au început să comande:„daţi-mi la fel ca lui Sandwich!“.

Înainte de a i se da numele lordului, felul de mâncare apare consemnat în istoriile vremii drept „pâine şi carne“ sau „pâine şi brânză“. În SUA, sandvişul a fost introdus în 1840 de englezoaica Elizabeth Leslie, care menţiona, în cartea ei de bucate ”Instrucţiuni pentru bucătărie”, o reţetă de sandvişuri cu şuncă, principala diferenţă între sandvişurile americane şi cele britanice, la care se folosea orice fel de carne.

Cu timpul, masa de seară s-a servit din ce în ce mai târziu în zi, supele calde au fost înlocuite, treptat, cu feluri de mâncare uşor de preparat, făcute din resturi.

La începutul anilor 1900, acest fel de mâncare era atât de des întâlnit în dieta americanilor, astfel încât brutăriile au început să vândă pâine feliată pentru a uşura realizarea sandvişurilor.

Astfel, de pe masa unui lord, sandvişul a devenit un fel de mâncare uşor de făcut, uşor de luat la pachet, mâncarea preferată a şcolarilor şi a muncitorilor de pretutindeni, cel mai răspândit fel de sandviş american fiind cel făcut din şuncă, salată verde şi felii de roşie.