Minunea lui Leonardo da Vinci: „Omul Vitruvian” și puterea desenului de a explica totul

Pentru Leonardo da Vinci, desenul nu era doar o pregătire pentru pictură, ci un limbaj al cunoașterii și un mod de a înțelege lumea prin linii, umbre și proporții. În centrul acestei căutări se află una dintre cele mai emblematice imagini din istoria artei: „Omul Vitruvian”, simbolul suprem al armoniei dintre om și univers.

Omul Vitruvian: proporția perfectă dintre om și cosmos

Realizat în jurul anului 1490, Omul Vitruvian reprezintă sinteza idealului renascentist: un corp perfect proporționat înscris într-un cerc și un pătrat (simboluri ale divinului și ale rațiunii). Inspirat de scrierile arhitectului roman Vitruvius, da Vinci a încercat să demonstreze prin desen că trupul uman reflectă ordinea matematică a lumii.

Deasupra și dedesubtul imaginii, el a adăugat observațiile sale: înălțimea ideală a omului ar trebui să fie egală cu șapte lungimi ale propriului picior, iar distanța dintre bărbie și nas corespunde unei treimi din față sau lungimii unei urechi. În viziunea lui Leonardo da Vinci, trupul nu era doar carne și os, ci un microcosmos al universului, un loc unde geometria se întâlnește cu spiritul.

„Omul Vitruvian” (cca. 1490) – desen în peniță, cerneală brună și acuarelă peste metalpoint pe hârtie. Realizat de Leonardo da Vinci, lucrarea se află astăzi la Gallerie dell’Accademia din Veneția.

Omul Vitruvian nu este doar un studiu de anatomie, ci este un manifest vizual despre echilibru, ordine și frumusețe universală. Prin el, Leonardo da Vinci a căutat legătura dintre creația divină și rațiunea umană, transpunând idealul perfecțiunii într-o imagine care a devenit sinonimă cu geniul.

Portretul unui bărbat în cretă roșie sau autoportretul lui Leonardo da Vinci

De zeci de ani, această imagine este prezentată în manuale de istorie a artei și în numeroase publicații ca fiind autoportretul lui Leonardo da Vinci. Se presupune că artistul l-ar fi realizat la vârsta de 60 de ani, în perioada în care lucra la Milano pentru aristocrația locală. Secole întregi, desenul a existat discret în colecții private, fără a fi cercetat. Abia în secolul al XIX-lea un negustor de artă italian l-a prezentat Casei Regale de Savoia drept autoportretul marelui maestru renascentist.

Portretul unui bărbat în cretă roșie” (cca. 1512) – desen în cretă roșie pe hârtie, păstrat la Biblioteca Regală din Torino. Considerat adesea autoportretul lui Leonardo da Vinci în ultimii ani de viață.

Astăzi, autenticitatea acestui desen rămâne disputată, deși este extrem de faimos. Istoricii de artă nu au suficiente dovezi pentru a confirma că este un autoportret real. Printre argumentele în favoarea acestei ipoteze se numără asemănarea cu chipul lui Leonardo reprezentat de Rafael ca Platon în fresca Școala din Atena. Totuși, cercetările au arătat că unele linii au fost adăugate ulterior, posibil pentru a-l face să semene mai mult cu Leonardo.

Codex Windsor: studiul unui făt uman

Codex Windsor este una dintre cele mai cunoscute colecții de manuscrise și desene realizate de da Vinci. Scrierile și ilustrațiile, datând din perioada 1487–1518, se concentrează în mare parte pe studiul anatomiei umane. În epoca Renașterii, cercetătorii, medicii și artiștii au început pentru prima dată să practice disecțiile, depășind tabu-urile sociale care împiedicau înțelegerea reală a corpului uman și a bolilor.

„Studiu al unui făt în pântece”, din Codex Windsor – desen realizat în creion negru, sanguină, peniță și tuș pe hârtie.

Desenele din Codex Windsor prezintă cu o minuțiozitate extraordinară organe și oase umane, inclusiv creiere disecate și fetuși. Totuși, deși desenul este detaliat și atent realizat, specialiștii au observat că Leonardo da Vinci a făcut uneori erori în reprezentarea anatomiei feminine.

Codex Atlanticus

Cea mai mare colecție de scrieri și desene realizate de Leonardo da Vinci, Codex Atlanticus, acoperă o gamă surprinzător de variată de subiecte, de la arhitectură și arme până la instrumente muzicale și botanică. Ca și în alte codexuri, ordinea manuscrisului nu a fost stabilită de Leonardo, ci de proprietarii ulteriori, care au decupat și rearanjat foile, afectând astfel conținutul.

Printre cele mai neobișnuite proiecte din Codex Atlanticus se numără o arbaletă gigantică, concepută probabil pentru armata ducelui de Milano, Ludovico Sforza, șeful lui da Vinci. Arbaleta ar fi trebuit să lanseze explozibili sau pietre uriașe, menite să distrugă fortificațiile inamicului.

Codex on the Flight of Birds: visul de a zbura

Cel mai scurt dintre codexurile lui da Vinci, cu doar 18 pagini, reflectă visul renascentist suprem, anume acela de a zbura. În aceste pagini, Leonardo a studiat aerodinamica păsărilor, structura oaselor lor și comportamentele de zbor. A încercat apoi să reproducă mecanic mișcările aripilor prin diverse invenții. Cu toate acestea, niciuna dintre mașinile sale nu a reușit să zboare.

„Codex on the Flight of Birds” (cca. 1505) – manuscris scurt al lui Leonardo da Vinci, alcătuit din doar 18 file (7v–8r în imagine).

Fecioara și Pruncul cu Sfânta Ana și Sfântul Ioan Botezătorul

Datorită dimensiunilor sale neobișnuit de mari, desenul este considerat o etapă pregătitoare pentru un tablou de proporții similare, care nu a fost însă niciodată pictat. Compoziția complexă o înfățișează pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, mama ei, Sfânta Ana, și micul Ioan Botezătorul.

Un element definitoriu al stilului lui Leonardo este modul în care manipula unghiurile și curbele pentru a crea o senzație de mișcare și profunzime. În ultimii ani ai vieții, el a pictat o altă variantă a acestei compoziții, Sfânta Ana, Fecioara și Pruncul Iisus, însă cronologia celor două lucrări rămâne dezbătută de istorici.

„Fecioara și Pruncul cu Sfânta Ana și Sfântul Ioan Botezătorul” (cca. 1499–1500 sau 1506–1508) – desen în cărbune și cretă albă și neagră pe hârtie tonată, montată pe pânză, păstrat la National Gallery, Londra. Reprezintă compoziția complexă a mai multor figuri, studiul mișcării și al relațiilor spațiale.

Capul unei tinere femei

Puține lucruri se știu despre acest desen neterminat, dar extraordinar de expresiv. Unii istorici de artă cred că a fost un studiu pregătitor pentru tabloul Fecioara din stânci, mai exact pentru figura îngerului din stânga. Alții consideră că ar fi vorba de un portret neterminat al Ceciliei Gallerani, iubita ducelui de Milano, Ludovico Sforza, și modelul celebrei Doamne cu hermină.

Formatul portretului de umăr, preluat de la maestrul său Andrea del Verrocchio, este reinterpretat de Leonardo da Vinci printr-o inovație subtilă: privirea peste umăr, direct spre privitor. Această compoziție va fi ulterior preluată de artiști precum Rafael și Vermeer.

„Capul unei femei” (cca. 1483–1485) – desen realizat în silverpoint pe hârtie, păstrat la Biblioteca Regală din Torino.

Spânzurarea lui Bernardo Bandini Baroncelli: documentul unei crime

Acest desen mai puțin cunoscut, dar semnificativ, ilustrează un eveniment la care Leonardo da Vinci a fost martor direct: conspirația Pazzi din 1478. Familia Pazzi din Florența a complotat să asasineze membrii familiei Medici, care domina orașul prin putere politică și influență religioasă. Deși erau mari patroni ai artelor, Medicii erau cunoscuți și pentru cruzimea lor.

Bernardo Bandini Baroncelli a fost unul dintre conspiratorii principali, înjunghiindu-i pe frații Lorenzo și Giuliano de Medici în timpul unei slujbe la catedrala din Florența. Lorenzo a supraviețuit, iar Baroncelli a fost spânzurat ulterior de o fereastră a primăriei. Leonardo a realizat o schiță a corpului său, notând că purta încă haine turcești, deoarece încercase să fugă la Constantinopol.

„Spânzurarea lui Bernardo Bandini Baroncelli” (1479) – desen realizat de Leonardo da Vinci care înfățișează execuția conspiratorului Pazzi, responsabil pentru tentativa de asasinare a fraților Medici la catedrala din Florența.

Potopul: haosul naturii

Fenomenele naturii și furtunile au fost unele dintre temele preferate ale lui Leonardo în ultimii ani de viață. Potopul nu este doar o reprezentare a unei furtuni, ci o viziune apocaliptică asupra distrugerii și haosului. Artistul a realizat mai multe variante ale acestei teme, majoritatea în cretă; una dintre ele, păstrată astăzi în colecțiile regale britanice, a fost realizată în cerneală neagră și brună diluată, ceea ce îi conferă profunzime și dramatism.

„Potopul” (cca. 1517–1518) – desen în cerneală neagră și brună diluată pe hârtie, parte dintr-o serie dedicată catastrofelor naturale

Căutarea fără sfârșit a perfecțiunii

De la studiile anatomice la visul zborului, de la frumusețea chipului la puterea naturii, Leonardo da Vinci a urmărit un singur scop: să înțeleagă proporția care leagă toate lucrurile. Omul Vitruvian rămâne esența acestei căutări, imaginea unui om aflat în centrul lumii, măsură a tuturor lucrurilor și reflex al infinitului.

În mâinile lui Leonardo, desenul a devenit știință, iar știința o formă supremă de poezie. Cele mai multe dintre lucrările din această perioadă au rămas neterminate. Potrivit mărturiilor contemporanilor, mâna dreaptă a lui Leonardo era paralizată, posibil din cauza unui accident vascular. În 1519, un alt atac cerebral i-a fost fatal.

Leonardo da Vinci a murit în Franța, se spune, în brațele regelui Francisc I.