Video viral. Ce fac turistele în Milano pentru a părea bogate pe net. Ideea e genială

În lumea rețelelor sociale, unde imaginea perfectă contează mai mult decât realitatea, un fenomen curios a luat amploare pe străzile din Milano: „influencerismul de trotuar”.
Ați ajuns la Milano, nu aveți bani de cumpărături de la cele mai mari branduri, dar vreți ca toată lumea de acasă să știe contrariul? Un fotograf a avut o idee genială și a creat… influencerismul de trotuar.
Un video viral arată ce i-a trecut prin minte unui fotograf care face bani ajutând fetele să pozeze cu pungi goale de firmă, contra cost. Un trend superficial, dar care reflectă dorința pentru un stil de viață luxos.
Fotograful, cu un semn „Shopping Bags Rental” (n.r. pungi de cumpărături de închiriat) pe spate oferă sacoșe de cumpărături de la branduri de lux, cum ar fi Gucci sau Prada, pentru a crea poze aparent autentice pe Instagram. După sesiunea foto rapidă, fetele plătesc pentru serviciul prestat și toată lumea e fericită.
Doar că fetele nu sunt atente la unele detalii importante, cum e cazul unei domnișoare, care a pozat bucuroasă ținând în mâni câteva pungi Gucci, având în spate un magazin Prada… Sau poate că a fost dorința tinerei să fie surprinse în fotografie cât mai multe branduri.
Video-ul a strâns mii de vizualizări, cu comentarii mixte: unii amuzați de ingeniozitate, alții criticând superficialitatea culturii influencerilor.
„Bună idee de afaceri, la câți gușteri roșii de foame se duc acolo doar să își facă o poza cu o pungă, cred că nea pozaru ăla conduce Bentley”, a spus unul dintre internauți.
Dar influencerismul de trotuar nu se oprește aici, pentru că internetul e plin de anunțuri de vânzare cu pungi de superbrand, o afacere ilegală dar extrem de profitabilă din punct de vedere financiar.
Pe OLX, de exemplu, o pungă Gucci și doi saci noi cu etichetă, pe care vânzătorul le recomandă pentru sandale și adidași Gucci se vând cu suma de 150 de lei. Trăim într-o lume de carton, diferă doar calitatea cartonului, după cum a remarcat un internaut.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook