Simona Ionescu / Redactor Șef

Săptămâna Modei de la Milano – Top 8 tendințe pentru sezonul următor

Săptămâna Modei de la Milano – Top 8 tendințe pentru sezonul următor
Tendințele de la show-urile Săptămânii Modei de la Milano pentru moda primăvara vară 2023 au fost lansate săptămâna care a trecut. Odată ce  nouă ediție a Săptămânii Modei de la Milano s-a încheiat, nu ne rămâne decât să memorăm bine tendințele lansate și să le aplicăm.

Podiumurile italiene lasă acum loc Parisului, unde noile colecții de modă Primăvara-Vara 2023 sunt deja protagonistele unui calendar la fel de plin de prezentări de modă, evenimente și întâlniri.  Opt au fost tendințele de modă care s-au lansat la Milano și care vor defini garderoba sezonului viitor, dezvăluie Elle.com.

Tricotajele (bunicii)

Trendul croșetat revine în modă pentru a dicta legea pe podium: așa s-a întâmplat în ținutele bucolice ale Vivetta, în rochiile deja iconice de Marco Rambaldi (care și-a „croșetat” semnătura foarte personală) și, de asemenea, în haine minimale și șic de Jil Sander care reelaborează puloverul din plasă într-un mod luxos și hiper-sofisticat, deviând total de la dispoziția hippy la care este asociat de obicei.

Denimul

Tendința denim, în schimb, are o cu totul altă abordare a garderobei feminine, mult mai urbană și în care răsună vibrațiile anilor 90 și începutul anilor 2000. Se poartă haine din denim cu aspect uzat, neîngrijit, așa cum a prezentat Diesel, sau piese brodate și atent alese, precum cele de la Etro. Dar, în ambele cazuri, folosit într-un look total denim din cap până în picioare, acest material și-a refăcut intrarea triumfală în garderobă. Amintim aici inclusiv cizmele din denim prezentate de Tod*s.

Moda anilor 90 și 2000

S-a vorbit mult anul acesta despre moda anilor 80 (tot datorită serialelor TV care i-au facilitat revenirea), dar acum este deja timpul să privim peste un deceniu: moda anilor 90 și tendințele Y2K (adică anii 2000) ne vor ține companie în sezonul primăvară – vară 2023. Jachetele bomber cu paiete ale lui Philipp Plein ne amintesc de discotecile anilor 90, țesăturile strâmte și imprimate de la Sportmax readuc starea de spirit a hainelor sport care erau atat de în voga în acei ani.

Același punct culminant este și în colecția GCDS cu un omagiu adus desenului animat care a marcat trecerea către noul mileniu: lui SpongeBob (care a debutat în 1999) îi este dedicată o rochie slip foarte fluidă.  Talia joasă revine și ea, combinată cu crop top și buricul la vedre. Exemple vedem la Maxmara sau Blumarine.

Multă lenjerie intimă la vedere

Categoric ne vom exprima senzualitatea în look-urile de modă de primăvară – vară 2023 cu multă lenjerie expusă, după cum arată tendințele. E de arătat dantelă și tulle brodat precum cel văzut în lenjeria de pe podiumul de la AC9 și minirochiile albe de la Philosophy di Lorenzo Serafini. MSGM se joacă în schimb cu lenjeria aducând-o la maximă expresie: sutienele sunt imprimate pe tricouri, în timp ce sub fustele din tul se vede slipul.

Corsete

Dintotdeauna un simbol al senzualității, corsetele revin în vogă: Dolce & Gabbana le-a făcut o sărbătoare a feminității în stilul Dolce Vita, Versace le propune din piele, Giada pare în schimb să se bazeze pe conceptul japonezilor, în timp ce Dior a reinterpretat cele purtate de Caterina de medici pentru a fi purtate inclusiv deasupra tricourilor sau cămășilor.

Culori fluorescente

În ceea ce privește culorile modei pentru sezonul de primăvară – vară 2023, trendul fluorescent va reveni, cu nuanțe neon și un efect de iluminare care ne va ajuta să creăm look-uri al caror rezultat final nu va trece neobservat. Exemple valabile sunt rozul fluorescent al ansamblului de la MM6 Maison Margiela, verdele acid din contrastele materiale ale lui Fendi și galbenul lamâie din tulle- ul Act N°1.

Piele și paiete

Determinarea feminină nu se va exprima doar prin paleta de culori, ci și prin texturi: tendința spre ținute toate din piele rămâne laitmotivul în îmbrăcămintea statement de la Bottega Veneta și de la Prada, în timp ce tendința cu paiete care sunt folosite cu o opulență se regăsește în rochiile super strălucitoare de la Del Core, Moschino și Gucci.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre