Simona Ionescu / Redactor Șef

Cine este discretul soț al Ancăi Țurcașiu. EXCLUSIV

Cine este discretul soț al Ancăi Țurcașiu. EXCLUSIV
Știm deja de la Anca Țurcașiu că divorțul dintre ea și Cristian Georgescu s-a produs. Artista este cunoscută de o țară întreagă. Mai puține lucruri se știu despre soțul ei.

Anca Țurcașiu era, la vremea aceea, o vedetă de mare succes. Jucase și într-un film, era mereu prezentă pe micile ecrane, muzica ei era ascultată. Cristian Țânțăreanu le-a devenit naș și le-a oferit o casă în „Paradisul verde”, pe care îl vroia un orășel al artiștilor. Soțul artistei a început și el să-și construiască o carieră în România. Și s-a pus pe învățat pentru examen la facultatea de stomatologie. Apropiați ai cântăreței spun că ”Anca l-a ținut în facultate” și a muncit din greu în acea perioadă, mai ales că apăruse și copilul.  Redau chiar prezentarea sa ca medic, așa cum o afișa Cristian Georgescu pe site-ul clinicii medicale unde lucra și din care reiese clar că a început facultatea în anul 1999, după căsătoria cu Anca.

„Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Univ. de Medicină şi Farmacie ,,Carol Davila’’, Bucureşti în 2003, apoi am continuat cu rezidenţiatul în cadrul aceleiaşi Universităţi, iar din 2006 îmi desfăşor activitatea ca medic specialist chirurgie orală.

Timp de 3 ani am lucrat în spitalul OMF “Carol Davila” unde, în timpul gărzilor, am întâlnit cele mai dificile cazuri, care m-au ajutat să dezvolt tehnici diferite în chirurgie.

Sunt extrem de pasionat de meseria pe care mi-am ales-o şi mai ales de chirurgia orală, care este o continuă provocare, deoarece totul se dezvoltă rapid, iar noi, medicii, dorim să aplicăm imediat ceea ce a fost descoperit şi testat de specialiştii în domeniu.”, scrie dr. Cristian Georgescu pe cartea sa de vizită.

Așadar, după iubire, cariere construite împreună, creșterea și educarea unui băiat care a ajuns la vârsta de 20 de ani, scandaluri mediatice și altele, doi oameni de peste 50 de ani  (ea – 50, el – 52) vor pleca pe drumuri separate, încercând clișeul „să-și refacă viața”.

Gică Hagi, probleme cu hotelul Iakis de la mare

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre