Dacă și voi v-ați întrebat cine este și cum arată bărbatul care o face fericită pe Iulia Albu, aflați că vedetei i s-a făcut „milă” de atâta curiozitate și a postat recent o fotografie alături de iubit, cu care i-a surprins pe internauți. E un bărbat înalt, mult mai tânăr decât fostul soț.
Iulia Albu, fotografie rară alături de iubit
Atunci când vine vorba despre viața personală a Iuliei Albu, nu se cunosc prea multe detalii. Iulia este designer, critic de modă, avocat, și femeie de afaceri. A fost căsătorită cu designerul Mihai Albu și au împreună o fiică, Mikaela. De câțiva ani, Iulia se iubește cu Mike, iar anul trecut pe vremea asta spunea că se pregătesc cu adevărat de nuntă. Ea voia două nunți.
Pe cât e de efervescentă când le dă replici vedetelor din showbiz-ul românesc, pe atât de discretă e Iulia Albu când vine vorba de Mike, iubitul ei de câțiva ani. Acesta a studiat vioara și trăiește la Londra. Și e un personaj aparte după cum a mărturisit fashion-editorul într-un alt interviu. Ceea ce a contat atunci când s-au cunoscut au fost trei detalii surprinzătoare: bărbatul purta șosete extrem de colorate, habar nu avea de celebra găină neagră a Iuliei Albu și nu știa nimic nici despre televiziunile din România
Șosetele lui Mike
„Prima dată am remarcat că purta șosete extrem de colorate. A ajutat și faptul că este un bărbat extrem de cult și manierat. Și faptul că a studiat vioară clasică și, în general, faptul că zâmbesc cu adevărat doar atunci când mă ține în brațe. În momentul întâlnirii noastre, cred că era singurul român care nu știa absolut nimic nici despre televiziunile din România, nici despre celebra mea găină. A fost puțin amuzant.
Dar acesta a fost unul dintre lucrurile care m-au fascinat. Niciodată nu am agreat pupătorii de moaște mondene. Și nici catedralele dedicate lor. Nu am fost niciodată ușor de cucerit. Cu siguranță am o personalitate care este „ușor de suportat doar de către un bărbat puternic. El se încadrează perfect în „Fișa postului. Cu succes chiar”, a mai declarat Iulia Albu pentru viva.ro.
Cine este și cum arată bărbatul care o face fericită pe Iulia Albu
Vedeta este în continuare extrem de discretă în privința partenerului său actual. Dorindu-și să evadeze pentru câteva zile din cotidian, vedeta și partenerul său au decis să aleagă o destinație îndepărtată în care să se poată relaxa. Iulia a imortalizat momentul de la îmbarcarea în avion.
Iulia își arată iubitul, dar de fapt nu îl vede nimeni. Ea a ales în mod special o fotografie cu ceafa lui Mike. „Noi așteptăm aici cuminți. Ne îmbarcăm ultimii.(…) Mă pregătesc psihic pentru zbor”, a spus Iulia Albu pe Instagram.
Sursa foto: Instagram
Horoscop Minerva – 18 martie. Conjuncția Soare – Venus îi face pe unii să nu mai judece
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook