Cunoscutul fotomodel a împlinit azi, 25 august, 50 de ani, ocazie cu care a postat pe rețelele de socializare fotografii în care să le arate fanilor cum s-a serbat. Ea a primit inclusiv un tort cu lumânări dar și o superbă rochie tricotată, în culoare albastru regal, de la Balmain.
Claudia Schiffer este de origine germană, vorbește fluent engleza și franceza și s-a făcut cunoscută destul de rapid în lumina reflectoarelor pentru frumusețe și inteligență. Claudia a început să lucreze în domeniul modei în anul 1989. Are aceeași ocupație și în prezent, având contracte cu celebrele agenții D’management group (Milano) și Model Management (Hamburg).
View this post on Instagram
Thank you @olivier_rousteing for my beautiful @balmain birthday dress! 💙 I love it.✨🎁 🎂🎉🎈
Celebrul fotomodel Claudia Schiffer s-a născut, la 25 august 1970, în oraşul Rheinberg, din landul Renania de Nord-Westfalia, conform fashionmodeldirectory.com.
A vrut să se facă avocat, ca tatăl ei
Când era mică știa toată lumea că își dorea să devină avocat și să lucreze cot la cot cu tatăl său. Dar toptul s-a schimbat la vârsta de 17 ani. Atunci, adolescenta Schiffer a fost remarcată de Michael Levaton, şeful Metropolitan Model Agency, care i-a propus un contract în industria modei. Avea, ca și acum, forme de invidiat, părul blond natural, ochii de o nuanţă deosebită de albastru şi o înălţimea de 1,80 m.
27 de ani de la prima acuzație de abuz sexual împotriva lui Michael Jackson
Cum afectează spațiile verzi inteligența copiilor. Studiu în premieră
Top model cu o carieră de zeci de ani
A ajuns rapid în vârful topurilor de popularitate în anii ’90, devenind unul dintre manechinele de succes. A pozat pentru revista „Elle”, la Paris, şi, ulterior, a fost aleasă de Karl Lagerfeld, director de creaţie la Chanel, să devină noua imagine a faimoasei case de modă franceze. Dar Claudia Schiffer a defilșat pentru toate marile case de modă ale lumii: Dior, Versace, Jil Sander, Dolce & Gabbana, Ralph Lauren, Valentino etc.
Claudia Schiffer a apărut în repetate rânduri pe copertele celebrelor reviste de fashion, cum ar fi „Harper’s Bazaar”, „Cosmopolitan”, „Vogue” sau „Vanity Fair”, dar a fost solicitată şi de alte publicaţii, printre care „Rolling Stone” şi „Time”. Adunate, de-a lungul carierei a apărut în peste 1000 de coperți ale unor publicații de top.
Claudia Schiffer este și actriță
Dincolo de modelling, Claudia Schiffer a tatonat și cinematografia, chiar dacă nu a urmat o carieră în domeniu. Ea a făcut parte din distribuţia mai multor filme. A debutat în „Richie Rich” (1994) și au urmat roluri în „The Blackout” (1997), „Black and White” (1999) şi „Friends & Lovers” (1999). De asemenea a primit roluri episodice în „In Pursuit” (2001), „Life Without Dick” (2001), „Zoolander” (2001).
Cel mai recent rol e din „Love Actually” (2003). Claudia Schiffer a jucat și în câteva episoade ale sitcomurilor „Dharma & Greg” şi „Arrested Development”. A apărut și în videoclipul „Uptown Girl”,lansat în 2001 de trupa Westlife și a fost invitată la unele dintre cele mai importante şi populare talk-show-uri din lume, printre care „Larry King Live”, „Late Show David Latterman”, „Late Night cu Conan O’Brien”.
Una din cele mai frumoase femei din lume
Claudia Schiffer a fost desemnată de revista „People” drept una dintre cele mai frumoase 50 de femei din lume în anii 1990 şi 1991. Împreună cu alte modele de succes, Naomi Campbell, Christy Turlington şi Elle Macpherson, a înființat lanţul de restaurante „Fashion Cafe”. Top modelul a avut o relaţie timp de cinci ani cu iluzionistul David Copperfield, iar în 2002, s-a căsătorit cu regizorul Matthew Vaughn, cu care are trei copii. În prezent, este ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF din partea Marii Britanii.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook