Deci cinci ani, cei doi soți s-au despărțit. Chiar dacă divorțul a fost rapid, locuiesc în continuare împreună și merg în vacanțe doar împreună. probabil că dacă s-ar face un top al celor mai ciudate relații in showbizul românesc, a lor ar câștiga detașat. Dar acum Connect-R își cere iertare de la Misha public, în cel mai neobișnuit mod, și speră să o recucerească.
Misha și Connect-R s-au căsătorit în anul 2013. Au devenit părinți, dar căsnicia lor nu a durat decât cinci ani. Au trecut cinci ani de când nu mai sunt soț și soție însă locuiesc în aceeași casă, au mers în toate vacanțele împreună. Nu sunt nici „prieteni cu beneficii”, după cum a punctat artistul.
„Eram un dobitoc, m-a prins”
Connect-R a lansat recent o carte despre viața sa. Aici punctează multe din experiențele sale, dar și regretele pe care le are. Cel mai mare este legat de fosta sa soție. Artistul e conștient că a rănit-o enorm pentru că a înșelat-o. Și nu o dată, ci de mai multe ori. Chiar dacă a comis-o așa grav, speră ca volumul său biografic să țină loc de scuze publice, Misha să îl ierte și să revină în brațele lui. „În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori!”, a scris Connect-R în cartea lui.
A fost o perioadă tulbure pentru el. Recunoaște că obișnuia să consume alcool și substanțe interzise și deseori călca des strâmb. Misha a făcut sacrificii enorme ca să mențină căsnicia lor pe linia de plutire, însă la un moment dat nu a mai putut suporta. Nu mai avea ce face. Deja renunțase inclusiv la carieră pentru a se dedica familiei. „A renunțat la o carieră, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o”, a mai scris artistul, în carte.
Connect-R își cere iertare de la Misha în cel mai neobișnuit mod
Cei doi au împreună o fiică adorabilă. O iubesc maxim pe mica ochelaristă. Connect-R e „curat” acum. A renunțat la toate viciile. A înțeles ce femeie minunată a avut ca soție și o vede zilnic lângă el. Tot ce își dorește este ca Misha să îl ierte, după cinci ani de la divorț, și să fie din nou o familie completă. De aceea a scris totul într-o carte.
„Toate vacanțele mele, de cinci ani, de când am divorțat, nu sunt decât cu ea și cu fata. Eu nu plec în vacanță cu femei, cu gașcă, nu există așa ceva. Merg cu fosta mea soție și cu fata în vacanță. Suntem împreună, dar fără nicio apropiere intimă, fără sex. Noi nu ne-am refăcut viața, suntem singuri. Eu aș vrea să îmi refac viața, cred că și ea ar vrea, doar că nu, deocamdată. Eu am trecut de purgatoriu, sunt stabil, știu cine sunt. Dar nu am nicio relație și nici nu îmi voi face.
Spun hotărât: nu îmi voi face o altă relație până când ea nu își va face o altă relație. Eu voi ține ușa asta deschisă. Cred foarte tare că atunci când Dumnezeu binecuvântează doi oameni cu un prunc, el are ceva planuri cu cele trei suflete. Eu mai aștept. Și ea cred că mai așteaptă. Și dacă reapropierea se va face, eu voi fi foarte bucuros. În momentul în care ea își va reface viața, am să închid și eu acest capitol. Distanța dintre noi cred că este o binecuvântare”, a dezvăluit Connect-R în cartea sa.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook