Nu de puține ori, Andra a demonstrat cât de atentă este cu copii ei. Ea și Cătălin Măruță au un băiat și o fiică, David, de 11 ani, și Eva, de șapte. Dincolo de cariera sa fantastică, Andra poate demonstra oricând că este o femeie împlinită, extrem de fericită pentru faptul că este mamă.
Apucăturile de mama o fac să intervină de fiecare dată când este în preajma unui copil. Recent, vedeta a dezvăluit că ea a învățat-o pe mica fetiță a lui Smiley și a Ginei Pistol să spună Nu, hotărât, atunci când ceva nu îi este pe plac. Învățătura Andrei este foarte utilă familiei, pentru că astfel copila reușește să comunice rapid și simplu ceea ce gândește. Întreaga întâmplare a avut loc în vara aceasta, la Iași.
Andra a învățat-o pe Josephine să spună „Nu”
„Fiica mea are preferințe foarte clare. Andra a învățat-o să zică „Nu”. Dacă nu îi place ceva zice”, a mărturisit Smiley în timpul emisiunii „Vorbește lumea”. Andra a povestit cum s-a întâmplat marea lecție. Erau la Iași, la filmări, și ea, și Smiley cu familia lui. Artistul a sunat-o să o invite să ia masa cu ei, iar Andra, pentru că luase masa deja, a spus că vine, dar doar cât să bea o cafea în compania lor plăcută.
„Când am văzut-o pe Josephine, direct… m-am jucat cu ea. I-am arătat pe telefon pisicuța aceea căreia îi dai să mănânce. Și i-am zis: Îți place? Dacă nu îți place, zi Nu! Și de atunci, i-a rămas”, a povestit Andra. Smiley a confirmat menționând că micuța a învățat să și arate cu mâna semnul negării, așa că e tare drăgălașă când nu îi face plăcere ceva și aplică lecția învățată de la colega de breaslă a tatălui ei. „Acum ne străduim să o învățăm să zică Da, cu vorbe, că ea zice dând din cap”, a mai adăugat Smiley.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook