Simona Ionescu / Redactor Șef

Cum îţi alegi lustra potrivită. Sfaturi de la specialişti

Cum îţi alegi lustra potrivită. Sfaturi de la specialişti
Lustra este un corp de iluminat, dar are și funcția de element decorativ, care înfrumusețează camera și scoate în evidență anumite zone. Înainte de a merge la cumpărături, consulaţi specialiştii şi calculaţi un buget.

Lustra potrivită este un mod simplu de a schimba aspectul camerei, iar dacă vrei o schimbare completă adaugă două, trei elemente simple, cum ar fi perne, draperii sau un covor nou, și vei avea o camera total schimbată.

Cum îţi alegi lustra potrivită

Fie că este vorba de tehnologie sau de design, înainte să alegi este bine să te documentezi și să ai în vedere câteva aspecte dacă vrei să alegi cea mai bună lustră, scrie site-ul specializat superghid.ro.

Dacă vrei să alegi cea mai bună lustră pentru casă ta trebuie să ai în vedere și camera în care vei monta lustră. În funtie de acest apect vei decide aspectul, dimensiunile și puterea lustrei.

Lustra pentru living

Pentru living trebuie să alegi o lustră cu un aspect mult mai sofisticat. De asemenea, mărimea lustrei pentru living, sau numărul de brațe  trebuie să fie mult mai mare decât lustrele din restul casei. Dacă ai și zona de dining în living, este indicat să montezi pentru zona respectivă o lustră separată.

Lustra pentru dormitoare

Pentru dormitoare, indiferent că este dormitorul părinților sau copiilor se recomandă alegerea unor lustre simple și de dimensiuni mai reduse față de cele pentru living. Aspectul lustrei se va alege în funcție de aspectul și stilul din dormitor, însă este bine să mergi pe culori cât mai naturale sau neutre.

Lustra pentru hol

Lustra pentru hol se va alege în funcție de stilul și dimensiunea holului. Dacă ai un hol mare, elegant poți opta pentru o lustră sofisticată, care să ofere elegantă și prestanța holului. Însă, dacă holul este micuț și întunecos, alege o lustră mai mică, în culori deschise și eventual și 2 aplice pe care să le montezi pe pereți.

Lustra pentru bucătărie

În funcție de cum este mobilată bucătărie și de stilul ales, alege o lustră care să se potrivească. Poți opta pentru o lustră pictată manual cu diverse imagini (ceainice, fructe etc) sau, din contra, pentru o bucătărie modernă sau elegantă, poți opta pentru o lustră modernă, de dimensiuni mai mari.

Lustra, materialele utilizate

Indiferent ca doresti o lustră din sticla, metal, lemn, plastic, sau diverse combinaţii de materiale, trebuie să aveţii în vedere să se potrivească stilului din cameră şi materialele din care este făcută să fie de calitate. Calitatea materialelor este foarte importantă pentru că îi oferă lustrei rezistență și durabilitate, iar în timp asta înseamnă bani pierduți sau câștigați.

Lustra, numărul de becuri

Numărul de becuri poate fi ales în funcție de nevoile tale, mărimea camerei și zona unde este amplasată. Este bine să alegi o lustră care are un număr mai mare  becuri pentru a fi sigur că la nevoie ai o sursă puternică de lumină.

Lustra, putere totală

Puterea total a lustrei ne spune  la ce capacitate maximă poate funcționa aceasta. Aceste informații sunt cuprinse în descrierea produsului, de cele mai multe ori detaliat pe fiecare bec în parte. De exemplu, o lustră cu 6 socluri poate funcționa la o capacitate maximă de 240 W, adică 40 W pe fiecare bec.

Clasa energetică se referă la compatibilitatea lustrei cu diferite tipuri becuri (categoria  A++, A, etc). În general se fac lustre compatibile cu toate categoriile energetice, însă pentru a face economie de energie este indicat să alegi becuri economice (halogen, led-uri, tuburile fluorescente sau becurile compacte fluorescente).

Lustra, dimensiuni

“Dimensiunile lustrei trebuie să fie în armonie cu dimensiunile camerei unde este amplasată. Nu poți alege o lustră foarte mare dacă ai o camera mică, și nici o lustră mică într-o încăpere mare, pentru că riști să nu fie suficientă lumina în cameră”, spun specialiştii de la superghid.ro.

Dacă spațiul este foarte generos este mai bine să alegi varianta de iluminare separată a zonelor. O cameră generoasă poate fi luminată separat pe fiecare zonă în parte (dining, zona pentru lectură, TV, etc) și astfel te asiguri că pui în valoare fiecare aspect al camerei și poți utiliza chiar și lumini diferite că intensitate și culoare (reci sau calde).

Lustra, stilul adoptat

Lustra trebuie să fie în armonie și să nu facă notă discordantă cu stilul camerei sau zonei în care este amplasată. cel mai bine este să cercetezi câteva reviste de specialitate înainte să alegi o nouă lustră.

Sursa şi foto: superghid.ro

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre