Dacă pentru copiii din ziua de astăzi a-și cumpăra o înghețată pare ceva firesc, Dani Oțil nu a avut un astfel de privilegiu. De aceea, și-a jurat că fiul său nu va suferi niciodată.
Invitat în podcastul „iTHINK cu Iusti Fudulu”, Dani Oțil și-a spus oful și a vorbit, fără nici un fel de manajamente de copilăria sa. Care nu a fost nici pe departe așa cum și-ar fi dorit. Chiar dacă este adult și acum își poate permite orice, nu poate uita perioada în care își făcea înghețată într-o cană primită de pomană.
Poate tocmai faptul că sărăcia i-a fost prietenă, l-a făcut să nu se dea niciodată bătut și să facă tot ce i-a stat în putință pentru a ajunge omul respectat de astăzi. Dar și-a jurat că niciodată fiul său nu va plânge, așa cum a făcut el, în fața unei vitrine cu dulciuri.
„Păi nu erau set, le primeam de la pomeni și am făcut noi set”
„Sau îmi făceam înghețată într-o cană primită de la o pomană. L-am întrebat pe tata de curând: bă, tată, de ce cănile noastre nu erau la fel? Aveam șase căni care nu erau identice, doar ca formă. Și tata mi-a zis: <<Păi nu erau set, le primeam la pomeni și am făcut noi set>>.
Într-o cană din aia făceam lapte cu cacao, foarte multă cacao, cu zahăr și o puneam la congelator. Și aia era înghețată. Ea n-avea stare de înghețată niciodată. Era ori bocnă, ori lichidă, că lingeam la cana aia de dracii mă luau. Și da, eu nu vreau copilul meu să nu aibă înghețată ca să plângă într-un geam. (…)
„Plângeam cu lacrimi”
Îmi juram că o să am bani să-mi cumpăr în fiecare zi o ciocolată. Pentru că-mi luam odată la lună, sau la două luni, din ce mai ciuguleam de la mama, îmi strângeam și-mi luam o ciocolată Africana. Acum gândiți-vă că o ciocolată Africana este un nimic pentru un copil. El poate să aibă sertarul cu ciocolată. Dar eu mi-am jurat că o s-o am.
Și-acum mă gândesc: bă, fii-miu n-o să plângă nicio vitrină la geam. Bă plângeam cu lacrimi, nu e normal. Nu mai eram copil, aveam 15-16 ani. Corpul meu cerea ciocolată, că mă antrenam, mergeam la handbal, mergeam la karate, voiam să mănânc dulce și nu aveam, și mâncam pâine cu miere…îi dau lu nevastă-mea acum să tacă”, a mărturisit prezentatorul Dani Oțil.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook