Daniela Crudu se pregătește temeinic să devină și mămică de băiat. Vestea care i-a bulversat pe fani.
Fosta asistentă a lui Dan Capatos recunoaște că numără zilele până când își va strânge și băiatul în brațe. Daniela Crudu spune că este cu adevărat împlinită și extrem de mulțumită că sarcina de acum e cu mult mai ușoară decât prima dată. Dacă atunci când o avea în burtică pe Daiana, bruneta nu reușea să mănânce nimic, acum înfulecă tot ce prinde. Și spune că nu o interesează dacă va lua în greutate, pentru că nu vrea ca micuțului să-i lipsească ceva.
„Nu mă abțin de la absolut nimic”
„În primul rând am poftă de mâncare ca lumea. În prima sarcină n-am mâncat mai deloc. Și acum mănânc și nu mă abțin de la absolut nimic și chiar vreau să ia copilul în greutate bine.
Nu vreau să am probleme. Acum nu mai sunt așa speriată, ca prima”, a mărturisit vedeta pentru Kanal D. De asemenea, Daniela a povestit că Daiana „este o nebunatică, cu o personalitate foarte puternică, care face numai ce vrea ea”. Oare cu cine seamănă?
Se gândește la a treia sarcină
Nici nu l-a adus pe lume pe moștenitorul familiei, care va purta numele de Dominic că Daniela Crudu a dat o altă veste care i-a lăsat fără cuvinte pe toți cei care o cunosc. Bruneta se gândește deja și la a treia sarcină. Și asta pentru că vrea o familie numeroasă, unde bucuria și înțelegerea să fie la ea acasă. „M-am gândit. De ce nu? Eu nu spun nu niciodată și de ce nu”, a mărturisit fosta colegă a lui Dan Capatos.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook