Simona Ionescu / Redactor Șef

Daniela Crudu nu glumește: Cine vrea să doarmă în patul ei trebuie să plătească o sută de mii de euro. Și deja există doritori!

Daniela Crudu nu glumește: Cine vrea să doarmă în patul ei trebuie să plătească o sută de mii de euro. Și deja există doritori!
Daniela Crudu e focusată pe făcut bani. Se pare că nu o mai interesează acum nimic altceva.

Daniela Crudu vrea bani și un stil de viață mai bun! S-a hotărât să-și vândă apartamentul din București, dintr-un cartier liniștit, și a postat un anunț pe rețelele de socializare. Cât privește prețul, acesta nu e accesibil oricărui buzunar, dar nici foarte piperat. E vorba de 99.000 de euro pentru apartamentul cu două camere, situat în Drumul Taberei, cu o suprafață de 88 de mp.

În plus, Daniela a specificat că norocosul care îl va cumpăra va beneficia și de toată mobila, inclusiv de patul ei!, dar și de o terasă de vreo zece metri pătrați și un loc de parcare subteran.

„Îmi vând apartamentul! Se vinde cu tot cu mobilă”, a scris fosta asistentă TV pe Instagram.

„Vă prezentăm spre vânzare un apartament compus din 2 camere, cu o suprafață de 88 mp, situat într-un imobil D+P+4, în zona Drumul Taberei, foarte aproape de mijloacele de transport/Metrou.

Imobilul este situat la parter (înalt), blocul având și Demisol, cu o suprafață utilă de 77 mp și terasă închisă de 10, 73 mp, construit în anul 2008, dispune de finisaje de o calitate superioară, centrală termică pe gaz, loc de parcare subteran, accesul în complex este prevăzut cu barieră, mobilat și utilat modern”, se arată în anunț.

A renunțat la televiziune după ce ar fi lovit-o Nea Marin

În ediția cu numărul 20 a show-ului de la Antena 1 „Poftiți pe la noi. Poftiți prin țară“ din data de 17 ianuarie,  s-a petrecut un incident care, pe sticlă, nu s-a văzut decât parțial, scrie cancan.ro.

Ceea s-a văzut a fost tachinajul pe care Nea Marin l-a făcut la adresa Danielei Crudu: de ce și-a făcut operații estetice, că era mult mai frumoasă înainte de operațiile estetice etc.

Momentul în care Cruduța îi aruncă lui Nea Marin cu lalelele în cap (Foto: captură video)

Enervată de jigniri, Daniela a luat niște flori dintr-o vază și i le-a aruncat lui Nea Marin în față – și asta s-a văzut pe sticlă.

Când a prins momentul potrivit, Nea Marin i-a tras un pumn Danielei de-a văzut, săraca, stele verzi, lalele galbene și păsărici albastre – asta nu s-a mai văzut pe sticlă. Pumnul lui Nea Marin a căzut la montaj, dezvăluie sursele CANCAN.RO.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre