Simona Ionescu / Redactor Șef

David Beckham a izbucnit în lacrimi în fața tuturor. „Am păzit ușa spitalului zile în șir”. Nimeni nu a știut…

David Beckham a izbucnit în lacrimi în fața tuturor. „Am păzit ușa spitalului zile în șir”. Nimeni nu a știut…
Fiul cel mare al cuplului Beckham, Brooklyn, s-a căsătorit în urmă cu o săptămână cu actrița Nicola Peltz, fata unui miliardar american. Ecourile acestui eveniment nu s-au stins.

Nunta cu 600 de invitați a avut loc la proprietatea familiei miresei din Palm Beach, Florida, pe malul oceanului.

Brooklyn Beckham (23 de ani), fiul lui David și al Victoriei Backham, și Nicola Peltz (27 de ani) au avut parte de o petrecere ca în povești, de la care n-au lipsit vedete importante. Mel C, surorile Serena și Venus Williams, Gordon Ramsay și Eva Longoria. David Blaine a efectuat trucuri de magie pentru oaspeți, iar Marc Anthony a interpretat patru cântece pentru tinerii căsătoriți.

Gordon Ramsay

Nuntă cu multă emoție, fericire, dar și tristețe

Mirii au fost de-a dreptul fericiți de cum a ieșit organizarea importantului eveniment din viața lor. În ciuda celor spuse despre opulența petrecerii lor, Brooklyn Backham și Nicola au fost o pereche care nu a dorit să epateze nici măcar prin ținută.

Nicola Peltz a ales o rochie de mireasă Valentino haute couture personalizată, cu un decolteu pătrat, fără mâneci, cu o trenă purtată doar la catedrală, ca și voalul de dantelă franțuzească și mănușile asortate.


Pentru smokingul său, Brooklyn a apelat la Dior și la directorul artistic și prietenul de familie Kim Jones, care îmbracă frecvent familia lui.
Brooklyn a îmbrăcat un frac personalizat de lână neagră cu rever, cu pantaloni asorți și o cămașă albă cu guler ca vârful unei aripii. A fost accesorizat cu un papion alb, un lanț argintiu peste nasturii hainei și o pereche de pantofi derby din piele neagră. A avut și o etichetă la comandă concepută de mireasa sa și cusută pe jachetă.

Presa engleză a fost foarte rea cu Brooklyn imediat după nuntă. Iar comentatorii s-au întrecut să-l critice pe tânăr, despre care s-a spus că n-are niciun serviciu, e șomer, dar și-a permis o nuntă costisitoare. Asta deși se știa că tatăl miliardar al miresei și familia Backham suportaseră cheltuielile.


Tatăl Nicolei și mirii și-au anunțat invitații ca darul de nuntă să-l pună într-un cont pentru ajutarea oamenilor din Ucraina.

David Beckham, cu ochii în lacrimi la nunta fiului său

David Beckham (46 de ani) a fost extrem de emoționat la nuntă și a avut un discurs special despre fiul său, Brooklyn, potrivit The Sun.


Fostul internațional englez ar fi izbucnit în lacrimi la un moment dat, când și-a amintit despre momentul în care Brooklyn s-a născut.
“Discursul lui David a durat aproximativ cinci minute. La un moment dat, i-au dat lacrimile. A vorbit despre momentul în care Brooklyn s-a născut și cum simțea nevoia să-l protejeze. A povestit că a dormit pe holurile spitalului, păzind ușa, pentru că nu voia să lase pe nimeni să intre în salonul în care se afla copilul său.

La un moment dat, i s-a pus un nod în gât lui David și a trebuit să-și întrerupă discursul, dar a fost un moment frumos”, a spus un participant la nuntă, citat de The Sun.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre